Scala Assistance, distribuitor autorizat CNAIR, care opereaza si platforma online de vanzare de roviniete Roviniete.ro, a inregistrat in luna martie o reducere cu 10% a vanzarilor de roviniete. In ultima saptamana a lunii martie (22-28 martie), scaderea a fost de 25%, pe fondul starii de urgenta si masurilor implementate de autoritati.
Contractia cea mai puternica s-a inregistrat in categoria vehiculelor de transport persoane, unde scaderea din ultima saptamana din martie este de aproape -80%, in timp ce dinamica pentru autoutilitare si transport marfa a fost de -15%. Pentru categoria autoturismelor, scaderea la nivelul aceleiasi perioade a fost de -40%, potrivit datelor extrase din platforma Scala Assistance, distribuitor autorizat CNAIR.
Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anuntat zilele trecute ca valabilitatea rovinietei nu se prelungeste automat in perioada starii de urgenta, intrucat aceasta nu se incadreaza in categoria “documentelor eliberate de autoritatile publice”.
Astfel, cei care sunt nevoiti sa calatoreasca intre orase in aceasta perioada, fie ca sunt persoane fizice sau transportatori de marfa sau persoane, trebuie sa se asigure ca au rovinieta valabila, pentru a evita amenzile emise automat prin sistemele de monitorizare.
Cu toate acestea, urmare a indemnului de a evita deplasarile, alaturi de reducerea activitatii comerciale in majoritatea sectoarelor economice, numarul rovinietelor emise dupa declansarea starii de urgenta s-a redus constant pe tot parcursul lunii martie.
La punctele fizice de vanzare a rovinietelor prin sistemul dezvoltat de Scala Assistance, in primele doua saptamani din martie s-au inregistrat cresteri usoare (10% si respectiv 6%) fata de aceleasi perioade ale 2019. Ultimele doua saptamani au adus insa scaderi considerabile, de -15% in saptamana 15-21 martie si respectiv -33% in saptamana 22-28 martie.
Scaderea numarului de roviniete emise la punctele de vanzare fizice este fireasca in contextul distantarii sociale si eliminarii deplasarilor fara urgenta. In online inregistram o stagnare (variatii sub ±3%), care semnaleaza o migrare partiala din offline, cat si nevoia oamenilor de a ramane pregatiti pentru urgente. Este ingrijoratoare tendinta de contractie pe segmentul business, adica pentru vehiculele de transport marfa, unde nu exista inca masuri restrictive –declara Florin Tira, Director General Adjunct Scala Assistance.
Achizitie contactless pentru roviniete
Echipa Scala Assistance, distribuitor autorizat CNAIR, lucreaza la distanta in aceasta perioada, pentru a asigura functionarea optima a sistemului online de emitere a rovignetei, taxei de pod si celorlalte servicii.
Sustinem distantarea sociala, dar stim ca anumite categorii profesionale trebuie sa isi continue activitatea, iar in acest caz recomandam achizitionarea online, care elimina contactul direct, cozile si hartiile. Rovinieta poate fi emisa contactless pe platforma www.roviniete.ro, pentru toate categoriile de automobile si vehicule de transport –adauga Florin Tira.
Platformele online www.roviniete.ro si www.taxadepod.ro functioneaza in parametrii obisnuiti, iar serviciul de suport continua sa raspunda la telefoane si sa trateze intrebarile si solicitarile pe care le adreseaza cei nevoiti sa plece la drum.