și a unui început tumultuos al trimestrului 4
Scăderea prețului petrolului și a altor materii prime a adus zeci de piețe emergente sub o presiune serioasă. Și totuși, tocmai în aceste piețe emergente vede Saxo Bank speranța. Pe măsură ce cresc riscurile cu privire la creșterea globală, momentul unei schimbări a dobânzii în SUA rămâne ca o umbră asupra acestor economii, dar chiar volatilitatea pe care aceasta o produce creează propriile oportunități de tranzacționare.
Peste piețe emergente s-au abătut o furtună indusă de datorii, un dolar american amețit și prețurile în prăbușire ale materiilor prime. Totuși, conform analizei Saxo Bank, „Tranzacțiile esențiale pentru Q4”, există speranță – și oportunități de investiție – deși ciclul de negare pretinde-și-extinde persistă.
Economistul-șef al Saxo Bank, Steen Jakobsen, spune: “Politica “pretinde-și-extinde” a generat un cerc vicios negativ în care datoriile denominate în dolari emise de piețele emergente au fost convertite în valute locale. Apoi, dolarul mai puternic a crescut atât datoria, cât și prețurile scăzute ale materiilor prime, principalul export din multe piețe emergente. În schimb, acest lucru a însemnat mai puțină cerere și o mai mică creștere pentru piețele emergente. Aceasta s-a întâmplat într-o economie mondială bazată pe bani fiat, rezerve în dolari, materii prime și datorii denominate în dolari și un dolar american în creștere. Nu e de mirare că creșterea mondială scade dramatic – singura surpriză este că factorii de decizie par surprinși”, a adăugat Jakobsen.
Privind mai departe de actuala volatilitate și debandadă din piețele emergente, economistul-șef al Saxo, Steen Jakobsen, întrezărește o rază de lumină, comentând:
“Furtuna perfectă ce face ravagii prin piețele emergente este și cea mai mare oportunitate din ultimii zeci de ani.”
Steen Jakobsen crede că situația aceasta se „joacă” cel mai bine prin tranzacții FX din cauza problemelor de lichiditate și acces. Multe piețe emergente nu sunt îndeajuns de profunde pentru a deservi piețele robuste de equity. În plus, studiile academice arată că peste 80% din toate câștigurile în piețele emergente vin din FX, nu din deținerea de bonduri și acțiuni. Acestea fiind spuse, Steen Jakobsen crede că piețe emergente în general sunt o afacere. Steen Jakobsen crede că faptul că ne aflăm în mijlocul unei furtuni perfecte nu ar trebui să ne păcălească să credem că “soarele nu va mai străluci niciodată”.
Ideile cheie de tranzacționare ale Saxo Bank pentru următorul trimestru sunt:
· Materiile prime
Materiile prime au trecut prin aproape toată luna septembrie încercând să se stabilizeze după ce materialele brute, cum ar fi metale industriale, au ajuns la niveluri ce nu au mai fost întâlnite de la începutul mileniului. Rezervele în creștere ale materiilor prime cheie, de la metale la energie sau producția agricolă au continuat să creeze haos în acele țări cu piețe emergente a căror prosperitate depinde de materialele brute.
Ole Hansen de la Saxo Bank se așteaptă ca, pe măsură ce intrăm în ultimul trimestru al lui 2015, să vedem o luminiță la capătul tunelului pentru materiile prime, presupunând că rezervele se reduc. Dar dacă cererea nu reușește să țină pasul, tunelul ar putea deveni și mai lung, lăsând doar o urmă de speranță.
· Macro
Mads Koefoed, Șeful Strategiei Macro de la Saxo Bank, spune că mult așteptata creștere a dobânzii de către Rezerva Federală va fi al patrulea eveniment crucial macro. Totuși, piețele emergente rămân un factor important pe măsură ce scăderea extremă observată după scăderea apetitului de risc de la finalul verii s-ar putea dovedi exagerată.
· FX
Șeful Strategiei FX de la Saxo Bank, John Hardy, crede că decizia din septembrie a Rezervei Federale a semnalat faptul că politica Fed este politica globală, mai ales pentru piețele emergente. Deși în Q4 am putea vedea redresări legate de apetitul pentru risc în valute precum RUB, BRL, TRY și ZAR, o abordare mai conservatoare ar privi în altă parte – spre Mexic sau Polonia, de exemplu.
· Venitul fix
Șeful Tranzacțiile cu Venit Fix de la Saxo Bank, Simon Fasdal, spune că frica s-a răspândit în piețe în Q3 și rămâne o forță care dă de gândit pe măsură ce întrăm în Q4.
Fasdal argumentează că piețele emergente se află la începutul drumului către oportunitate. În primul rând, deturnarea completă de la asset-urile piețelor emergente a crescut semnificativ diferența de randament dintre piețele dezvoltate și cele emergente. În al doilea rând, lipsa creșterii este un factor mult prea important.
· Asia
Strategistul Macro pentru Asia de la Saxo Bank, Kay Van-Petersen, crede că, deși mulți simt că lichidarea de pe piețele emergente este exagerată și că deja am trecut de cotele minime, își rezervă dreptul de a avea o altă părere. Banii ieftini care au venit de pe urma relaxării cantitative a Fed, cât și stimularea masivă din partea Chinei pe perioada crizei financiare au umflat extrem asset-urile. Creșterea globală încetinește, materiile prime încă mai au nevoie să găsească un prag, iar asset-urile din piețele emergente încă mai trebuie să prindă din urmă deteriorarea continuă a fundamentelor macro.
· Equities
Șeful Strategiei Equity de la Saxo Bank, Peter Garnry, spune că al treilea trimestru al lui 2015 va fi ținut minte ca un semnal de alarmă important pe măsură ce equities intră fără control în cea mai violentă perioadă, măsurată de prima și a doua derivată a volatilității, de la criza financiară din 2008 încoace. Equities din piețele dezvoltate au scăzut cu 6,2% pe acest trimestru, dar acțiunile piețelor emergente s-au prăbușit cu 16,2%.
Garnry crede că forțele de bază din multe piețe emergente se transformă din producători de materii prime canalizați pe export în economii mai echilibrate cu o creștere determinată de consumul local, pe măsură ce crește clasa de mijloc. Tranziția are loc deja, iar capitalul se va duce din nou către piețele emergente imediat ce se clarifică traiectoria dobânzilor din SUA.
Pentru a accesa întreaga listă a ideilor de tranzacții a analiștilor Saxo Bank ce însoțește perspectiva pe Q4 2015, click aici.