Saxo Bank, specialistul fintech de top cu experiență în tranzacționare multi-active și investiții, anunță cele cinci cele mai populare pachete de acțiuni în rândul clienților săi în 2018.
Pentru investitori și traderi, anul a trecut a fost ca o călătorie în montagne russe, având în vedere toate noile maxime istorice și un vârf al volatilității. Acesta a oferit oportunități pentru traderul priceput, dar a și dezvăluit importanța unei gestionări corespunzătoare a riscului și a unui portofoliu bine diversificat.
Peter Garnry, Director Strategie Capitaluri Proprii Saxo Bank, comentează:
“2018 a început nebunește, cu cea mai bună lună ianuarie în zeci de ani, pentru ca apoi să treacă la haos în luna februarie. Ce a urmat a fost și mai surprinzător. Piața americană de capitaluri proprii a revenit cu viteza luminii, recuperând peste jumătate din pierderi și părea solidă până la mijlocul lunii martie, când a fost din nou în lichidare, atingând minimele din februarie. Panica plutea în aer, dar lucrurile s-au stabilizat, iar capitalurile proprii americane au reușit să atingă un nou vârf istoric în septembrie, în ciuda tensiunilor din ce în ce mai mari dintre SUA și China.”
“Cu toate acestea, fisurile de la suprafață se răspândeau în piețele emergente pe măsură ce capitalurile proprii din China alunecau către teritoriul pieței descendente, iar dolarul american mai puternic și prețul petrolului au afectat consumatorul din piețele emergente.
“Sentimentul s-a accelerat în sensul scăderii, determinând scăderea indicelui S&P 500 cu -20,2% la punctul minim. Atitudinea agresivă a lui Trump față de China a jucat și ea un rol în deteriorarea sentimentului.”
Cele mai tranzacționate acțiuni în Saxo Bank (% profit 2018)
1. Facebook Inc. (-25,7%)
2. Amazon.com Inc. (+28,4%)
3. Alibaba Group Holding Ltd. (-20,8%)
4. Tesla Inc. (+6,9%)
5. Apple Inc. (-6,79%)
Peter Garnry, Director Strategie Capitaluri Proprii, comentează cele mai tranzacționate cinci pachete de acțiuni în rândul clienților Saxo Bank:
Acțiunile au scăzut cu 25,7% în 2018, căci Facebook a avut parte de un annus horribilis, trecând din scandal în scandal. Investitorii sunt tot mai îngrijorați cu privire la viitoarea creștere a profitului, deoarece fondatorul și CEO-ul Mark Zuckerberg a indicat faptul că marjele de profit vor fi supuse, cel mai probabil, unei presiuni din cauză că compania investește mai mult în securitatea platformelor sale. Cheltuielile de capital au crescut cu aproape 400% din 2015 încoace, depășind creșterea fluxului de numerar din operațiuni. În consecință, evaluarea Facebook a scăzut la niveluri apropiate de media pentru Indicele S&P 500. Se poate spune că Facebook s-a maturizat, în sfârșit, atât ca tehnologie, cât și în calitate de companie listată public. În acest an, cel mai probabil, pachetul de acțiuni al Facebook va continua să fie urmărit îndeaproape căci este una dintre cele mai puternice mărci de consum din epoca modernă, dar și din perspectiva autorităților de reglementare și a politicienilor care caută să obțină puncte populiste de la electorat.
Amazon
Amazon, magazinul pentru orice, a avut parte de un alt an bun în 2018, acțiunile au crescut cu 28,4%, pe măsură ce profitul și venitul au continuat să crească într-un ritm sănătos. Cu toate acestea, sentimentul s-a schimbat în T4, acțiunile având parte de cel mai mare declin din 2016 încoace, scăzând cu 26,2% pe măsură ce investitorii au început să desconsidere creșterea mai mică. Reglementarea și cercetarea amănunțită a practicilor de business ale Amazon au fost o temă constantă în 2018 și vor continua, cel mai probabil, și în 2019. De asemenea, investitorii au început să se îngrijoreze în ultima vreme cu privire la afacerea internațională care nu crește la fel de repede precum cea din SUA și are o rentabilitate mai scăzută. Amazon este un brand emblematic și este recunoscut la scară largă de către investitorii individuali, așa că este de așteptat ca pachetul de acțiuni al Amazon să fie unul dintre cele mai tranzacționate și în 2019.
Alibaba
2018 nu a fost cel mai bun an nici pentru China, nici pentru companiile sale. Alibaba, cea mai mare afacere e-commerce a țării, a avut parte de o scădere de 20,8% anul trecut în ceea ce privește acțiunile, dovedindu-se astfel că economia chineză a încetinit din cauza mai multor factori printre care tarifele pe bunurile exportate către SUA. Alibaba este de multă vreme privit ca o modalitate prin care investitorii obțin expunere la economia de consum în creștere rapidă a Chinei. Povestea creșterii chineze continuă, deci este estimat un mare interes pentru capitalurile proprii chineze și în 2019.
Tesla
Probabil că nu există o altă companie precum Tesla care să facă spectacol și să genereze titluri în presă pe bandă rulantă. Acțiunile au crescut cu 6,9%, dar parcursul a fost, probabil, unul dintre cele mai volatile, prețul pe acțiune ajungând oriunde în intervalul 244,59 – 387,46 deoarece investitorii au încercat constant să digere informația despre creștere și zvonurile despre sănătatea financiară a Tesla. Având la cârmă pe faimosul său fondator Elon Musk care ajunge în mod constant pe prima pagină, ne așteptăm ca spectacolul, bun sau rău, să continue la Tesla în 2019 pe măsură ce compania va începe livrarea mașinilor Model 3 către piața europeană și are ca obiectiv producerea mașinilor Model 3 în China spre finalul acestui an.
Apple
Fostul pachet favorit de acțiuni și companie favorită care nu ar fi putut face nimic greșit a avut un an decisiv în 2018. Acțiunile Apple au scăzut cu 6,8% pe măsură ce au apărut informații că cererea pentru noile modele de iPhone nu a fost atât de mare pe cât se preconizase. Totul a culminat cu reducerea negativă surpriză a estimării pentru venituri la început de ianuarie, când CEO-ul Tim Cook a recunoscut că cererea era mai mică decât se estimase mai ales în China, piața cheie pentru o viitoare creștere. Dat fiind că China se află pe agenda generală a investitorilor în 2019, și dată fiind expunerea Apple în China, compania va fi cu siguranță urmărită îndeaproape de investitori.
Toți clienții
1. Facebook Inc.
2. Amazon.com Inc.
3. Alibaba Group Holding Ltd.
4. Tesla Inc.
5. Apple Inc.
CEE
1. Facebook Inc.
2. Alibaba Group Holding Ltd.
3. Micron Technology Inc.
4. Apple Inc.
5. Amazon.com Inc.
Danemarca
1. Genmab A/S
2. Vestas Wind Systems A/S
3. Pandora A/S
4. Danske Bank A/S
5. Ambu A/S
Marea Britanie
1. Amazon.com Inc.
2. Apple Inc.
3. BP Plc.
4. Lloyds Banking Group Plc.
5. Vodafone Group Plc.
Polonia
1. Western Digital Corp.
2. The Chemours Co.
3. Expedia Group Inc.
4. MPLX LP
5. Comcast Corporation – Class A.
Franța
1. BNP Paribas
2. Unicredit SpA
3. Intesa Sanpaolo SpA
4. Altice Europe NV
5. Tilray Inc.
Republica Cehă
1. Erste Group Bank AG
2. MONETA Money Bank AS
3. CEZ A.S.
4. Advanced Micro Devices Inc.
5. Komercni Banka a.s.
Rusia
1. Facebook Inc.
2. Apple Inc.
3. Alibaba Group Holding Ltd.
4. Amazon.com Inc.
5. Deutsche EuroShop AG
Slovacia
1. Berkshire Hathaway Inc. B
2. Amazon.com Inc
3. Microsoft Corp.
4. Apple. Inc.
5. Facebook Inc.
Elveția
1. Apple Inc.
2. Amazon.com Inc.
3. Roche Holding AG
4. Nestle SA
5. Tesla Inc.
Australia
1. Amazon.com Inc
2. Invesco QQQ Trust, Series 1
3. Netflix Inc.
4. Microsoft Corp.
5. Apple Inc.
Singapore
1. Alibaba Group Holding Ltd.
2. Facebook Inc.
3. Tesla Inc.
4. Amazon.com Inc.
5. Netflix Inc.
Emiratele Arabe Unite
1. Tesla Inc.
2. Netflix Inc.
3. Microsoft Corp.
4. Amazon.com Inc.
5. NVIDIA Corp.
Hong Kong
1. Sberbank of Russia
2. Yandex NV
3. Tencent Holdings Ltd
4. CNOOC Ltd
5. First Sensor International AG
Țările CCG (Bahrain, Kuwait, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite)
1. Tesla Inc.
2. Netflix Inc.
3. Microsoft Corp.
4. Amazon.com Inc.
5. NVIDIA Corp.