Sâmbătă, 7 mai, ora 20.00, la TVR 3
Pe 7 mai, invitaţii Edei Marcus la Regio rock sunt membrii trupei Sarmalele reci, care vin într-o noua componenţă (Zoltan Andras, voce; Emil Viciu, chitară solo; Dan Georgescu, chitară bass; Gabriel Dragan, tobe) şi cu un nou hit: „L-au ucis pe Bulă!”
Aşa cum şi-a obişnuit deja publicul, Eda are la Regio rock invitaţi care vorbesc despre proiectele lor dar, mai ales, cântă live. Doar 15 minute de discuţii şi 45 de minute de muzică live – aceasta este reţeta Regio rock de la TVR 3. În ediţia de sâmbătă seară, Sarmalele reci mai oferă fanilor lor piese precum: „Prostia la putere”, „Ţara te vrea prost”, „Blonda din blocul meu”, „Mi-a făcut tata firmă”, „Pielea mea”, „Gaşca de la bloc”, „Toată lumea-n stradă” şi „Şi ce dacă?”.
De câteva zile, Regio rock are şi o pagină de Facebook (//www.facebook.com/RegioRockTVR3), unde Eda şi echipa emisiunii de la TVR 3 îi invită pe telespectatori să îi scrie ce trupe vor să vadă, ce întrebări ar dori să adreseze invitaţilor, dar şi alte sugestii şi comentarii privind emisiunea. Tot aici, cei care doresc să revadă momente din ediţiile anterioare ale emisiunii vor putea urmări evoluţiile live ale invitaţilor.
Despre Regio rock: este o emisiune difuzată în fiecare sâmbătă seară, pe TVR 3, moderată de Eda Marcus. Specificul show-ului îl reprezintă muzica live (15 minute de discuţii şi 45 de minute de muzică live), calitatea sunetului fiind garantată de profesioniştii Studioului Muzical al TVR (Liana şi Liviu Elekes). Trupe din toate regiunile ţării cântă live, susţinând adevărate concerte în studioul TVR 3, ceea ce face emisiunea unică în peisajul TV românesc.