Sărbătoarea berii merge mai departe pe 7 decembrie când cinstim împreună aniversarea a șase ani spumoși pentru Curtea Berarilor din București. Vă invităm să ne bucurăm împreună de o seară de poveste alături de cea mai îndrăgită bere, dar și frumoasele melodii ale celor de la Vița De Vie.
Timișoreana, berea îndrăgită de toți românii, vă invită la sărbătoarea unuia dintre cele mai frumoase locante din țară, Curtea Berarilor de pe malurile Dâmboviței. Pe lângă berea de poveste și atmosfera de sărbătoare, ce suntem siguri că vă vor încânta de îndată, vă invităm să luați parte și la un concert de excepție susținut de muzicanții pricepuți, cunoscuți sub numele de Vița De Vie, ce vă așteaptă începând cu ora 20:00. Intrarea este liberă tuturor mușteriilor care au trecut de vârsta majoratului.
Curtea Berarilor își va deschide porțile într-o zi de sărbătoare, 7 decembrie, iar mușteriii vor putea ciocni până în zori halbe spumoase precum atmosfera localului. Aniversăm 6 ani de când Curtea Berarilor este locul unde se adună toate poveștile din urbe, atrăgându-i pe petrecăreți în jurul berii atât de populare printre români: Berea Timișoreana.
Cum cele mai frumoase momente le trăim doar împreună, vă așteptăm să îmbogățim istoria de întâmplări de pomină a Curții Berarilor, într-o seară de sâmbătă cu cântec și veselie. Vom fi acompaniați de o bere Timișoreana și îi vom asculta cu drag pe cei de la Vița De Vie, ce ne vor încânta cu repertoriul lor. Straie obligatorii: voia bună și pofta de petrecut!
Sărbătoarea Curții Berarilor Timișoreana se va încheia cu mare alai la Timișoara, la Curtea Berarilor Timișoreana La Fabrică, pe 20 ale lunii decembrie. Vă așteptăm să fiți alături de noi și să ne bucurăm împreună de locurile vesele, încărcate de prieteni dragi.