Globuri strălucitoare, miros de brad și scorțișoară, daruri și toți cei dragi aproape. Pentru cei mai mulți dintre noi, sărbătorile sunt sinonime cu sentimentul de căldură pe care-l trăiești atunci când se adună familia în jurul mesei de Crăciun. Dar cum arată sărbătorile celor pentru care “acasă” este o prelungire a străzii? Cum arată mesele celor care au uitat sau poate n-au știut niciodată cum e să fie cu adevărat sărbătoare?
”Sărbătorile sunt pentru toți!” Nu-i așa? Animați de această convingere, am participat alături de colegii de la Asociația Carusel la cea de-a treia ediție a evenimentului cu același nume, organizat sub patronajul Ambasadei Olandei la București. Chef Cezar a gătit împreună cu studenții Facultății de Sociologie şi Asistență Socială de la Universitatea din Bucureşti, ceilalți participanți au făcut și împărțit pachete cu alimente persoanelor marginalizate social care trăiesc în Centrul Vechi al Bucureștiului și din alte zone. Asociația React a adăugat acestor pachete truse de prim ajutor, la fel de necesare oamenilor străzii ca și alimentele.
După pregătitul mâncării, am pornit încărcați cu pachete spre adăposturile celor fără casă. O dată cu seara, ceața s-a lăsat groasă și grea peste centrul Bucureștiului. Eram cu toții bine îmbrăcați, dar umezeala se insinua prin haine și ne învăluia într-o răceală deloc prietenoasă. Nimeni nu pomenea nimic de frig, probabil ne gândeam cu toții la același lucru: cum ar fi să…
Valeriu Oancea are 29 de ani și nu are venituri de niciun fel. Deși e din București, este pe străzi de mic copil. Doarme prin scări de bloc și mănâncă ce primește de la oameni. Aproape niciodată mâncare caldă. Ajută și el la una-alta, cum ar fi la deszăpezit. Nu are familie și nu mai știe ce înseamnă acasă. Spre deosebire de el, Victor Stancu e mai bogat: are cinci copii și o soție. Cum nu are un serviciu stabil, singurul venit pe care se bazează este alocația copiilor. Mai muncește ici-colo cu ziua, dar banii câștigați după ore de muncă se cheltuiesc în câteva minute. Cei șapte împart o singură cameră, încălzită cu un foc de lemne într-o sobă improvizată.
Asemeni lor sunt mulți, mult prea mulți. Aproape 300 de pachete au fost împărțite ieri în Centrul Vechi al Bucureștiului, Ferentari și strada Vulturilor. Din păcate au rămas alții la care nu am avut cum să ajungem, în ciuda efortului și entuziasmului colegilor din alte organizații nonguvernamentale sau al voluntarilor implicați. Un voluntar mai mult nu e niciodată în plus: orice ajutor e binevenit în astfel de momente.
A fost o zi a contrastelor, în care am trăit intes atât căldura bucătăriei în care au fost pregătite bucatele cât și frigul înțepător de afară. O zi în care îți dorești mai mult ca oricând să ajungi acasă. O zi în urma căreia simți deopotrivă bucurie și tristețe: te bucuri pentru ceea ce ai reușit să faci, dar îți pare rău pentru tot ceea ce trăiesc acești oameni în fiecare zi. Și te gândești că ar trebui să te bucuri de ceea ce ai în fiecare zi: pentru noi, cei norocoși, e de la sine înțeles că sărbătorile miros a brad și scorțișoară.
