Pentru a-şi susţine strategia din 2008, ghidul de petrecere a timpului liber şi informaţie culturală, a relansat portalul www.sapteseri.ro
Şapte Seri, cel mai important ghid de petrecere a timpului liber şi informaţie culturală, a lansat la începutul acestui an o nouă interfaţă pentru portalul www.sapteseri.ro. Ca elemente de noutate, noul site introduce un motor de căutare rapidă a locaţiilor (restaurante, cluburi, baruri, hoteluri, teatre, cinematografe) şi a evenimentelor (concerte, chefuri, expoziţii), o căutare predictivă, o hartă interactivă a locaţiilor, precum şi o nouă modalitate de votare a locaţiilor cu un sistem de rating, utilizatorii putând să acorde stele, de la 1 la 7 pentru diferite categorii.
Comparativ cu vechiul layout, noua interfaţă prezintă o structură mai dinamică şi interactivă, permiţând utilizatorului să aibă acces la datele de contact ale oricărei locaţii care îl interesează, având posibilitatea de a o localiza imediat pe hartă.
„Noul site www.sapteseri.ro oferă o şi mai mare varietate de informaţii updatate zilnic, care să-i ajute pe utilizatori să afle tot ce este nou în materie de petrecere a timpului liber. În plus, siteul va conţine şi o rubrică de recomandări, unde cele mai incendiare petreceri, concerte şi evenimente vor fi „găzduite” pe homepage. Ne dorim ca www.sapteseri.ro să evolueze şi în funcţie de cererea de informaţie venită din partea utilizatorilor, fapt pentru care va exista o interacţiune permanentă între noi şi utilizatori. Vom încerca să aflăm ce le place şi ce nu, şi vom încerca să adaptăm structura portalului la cerinţele lor”, a declarat Mircea Criveanu, Director Executiv Şapte Seri.
Potrivit reprezentanţilor Şapte Seri, creşterea traficului este în mod cert o consecinţă a formei mai accesibile în care este prezentată acum informaţia, aceştia estimând până la sfârşitul anului o dublare a numărului de utilizatori, care accesează varianta electronică a ghidului.
Lansarea noii platforme online www.sapteseri.ro va fi sprijinită de o campanie de promovare în publicaţii print, radio cât şi în publicaţiile online.
{mosloadposition user10}