Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Sapte false “mituri mioritice” de demolat –

Eurolink

prin implementarea noilor Strategii UE pentru Regiunea Dunarii si Bazinul Marii Negre

Ne vor afecta oare cu adevarat ca romani, mai ales in planul economic si al stilului de viata, reformele pe care le aduc cele doua noi Strategii UE prevazute pentru Regiunea Dunarii, Bazinul Marii Negre, precum si Politica Maritima Unificata UE, precum si Planul “Uniunea Inovarii” si “Inovarea Sociala Europeana” care au inceput recent sa fie aplicate in practica de Bruxelles? Vom putea mai departe continua stilul de “dolce far niente” prin economie gri si reforme de tip “forme fara fond”, cum s-a intamplat constant in ultimii 21 de ani ? Capitalismul asa-numit “de cumetrie”, nepotismele/ negocierile si intelegerile de cartel, pe sub mana , vor putea oare persista nesanctionate real si eficient, ca si pana acum, de catre Consiliul Concurentei?

Iata aici, in avanpremiera , spre reflectie, cateva pseudo-mituri pe care Salonul Regional pentru Inovare Sociala si Economica in regiunea danubiana si a tarilor de la Marea Neagra (detalii: HouseofEurope.ro, StructuralFunds.ro) le propune spre dezbatere, consultare si lobby – in prezenta reprezentantilor celor mai importante institutii UE si internationale – detinatorilor majori de interese din toate domeniile-cheie vizate (business, cercetare, ecologie, turism, patrimoniu cultural, formare profesionala si transfer de competente/bune practici etc):

1. Marile finantari UE pentru dezvoltare/inovare tehnologica vor fi accesate de companiile din mediul privat, ca si pana acum, oarecum ca si pana in prezent, prin sub-contractare, realizata in urma unor licitatii de multe ori “cu dedicatie”.

FALS: UE are in stadiu avansat de pregatire o reformare radicala a sistemului de finantare pe aceste domenii ce pune accentul pe mari parteneriate public-private; co-finantarea si cooperarea cu State Non-Membre UE, dar mai avansate in implementarea Societatii Cunoasterii; cuantificarea factorilor de inovare/competitivitate, din start, in caietele de sarcini; consortii multi-nationale extinse si flexibile; sprijinirea prevalenta a micilor investitii prin micro-finantare, in locul asistentialismului social depasit.

2. Administratia publica, fie ea centrala, fie cele locale vor putea sa lucreze din bani publici in mod izolat si in stil propriu (gen “stat in stat”), asumand o inerenta incompatibilitate de comunicare si mize cu managementul mediul privat.

FALS: Parlamentul European pune, dimpotriva, in centrul reformarii sistemului de finantare european, de-birocratizarea si simplificarea procedurilor, in mare parte sub presiunea decalajelor cu economiile ne-europene tot mai competitive si alinierea standardelor de management intre sectorul public si mediul de afaceri.

3. Tarile membre UE vor putea continua nestingherit politicile lor economic-financiare egoiste si izolationiste, fara ca presiunea Pietei Unice si globalizarea sa afecteze stilul de viata al cetatenilor de rand, mai ales al romanilor.

FALS: Din contra, guvernamantul mondial isi va accentua influenta, se va accentua transferul de suveranitate, iar politicile financiare din Romania vor fi tot mai mult sub lupa marilor institutii internationale si a Comisiei Europene, in etapa pregatitoare pentru aderarea la moneda Euro.

4. Nu am avea prea mult nevoie de intelegerea si influentarea Politicilor Maritime UE si a noii Strategii UE pentru Marea Neagra – in stadiu avansat de pregatire la Bruxelles – intrucat noi ne vom putea continua nestingherit practicile evazioniste si corupte in gestionarea activitatii portuare si navale din zona Romaniei pentru ca UE nu va putea si nu va dori sa intervina.

FALS: In realitate, contrar punctului de vedere impartasit mai sus, in mod tacit, de multi operatori maritimi si navali romani, se urmareste exact o coerenta supravegheata mult mai strict a zonei fluviale si maritime de care se bucura Romania, sub presiunea intereselor relativ divergente ale marilor puteri din zona (Rusia, Turcia, UE si, in subsidiar alte mari puteri mondiale), precum si a urgentei reformelor pretinse de celelalte State Membre in justitie si afaceri interne pentru a corespunde standardelor SCHENGEN.

5. Romania va putea continua sa navigheze cu aceeasi productivitate scazuta, activitate redusa in multe luni ale anului in economie, conflicte de interese etc, fara sa fie zdruncinata de ritmul de transformare al tarilor din proximitate – mai ales din Balcanii de vest, dar si din Turcia.

FALS: Jocul de interese economice in perpetua schimbare va favoriza, tot mai mult, investitii straine din zone mai “exotice”, precum cele ale Chinei, Indiei, Japoniei, din Asia Centrala, pe masura ce competitia pentru resurse energetica se va adanci si apropia de teritoriul romanesc, conducand treptat la o concurenta economica obligatorie, tot mai acerba.

6. Grupurile de interese politico-economice romanesti vor putea sa-si perpetueze jocurile lor inguste, fara viziune si capacitate de constructie/reformare reala, intrucat – geo-politic – ne-am situa intr-o periferie a Uniunii Europene si departe de puterea de influenta a acesteia.

FALS: Dimpotriva, dupa “cazul Severin” din P.E., va exista o presiune mult mai mare pentru reformare institutionala, atat la nivel comunitar, cat mai ales a ceea ce se intampla in Romania pentru ca obiectivele si resursele din tara vor fi in vizorul inevitabil al celor doua noi Strategii UE, pentru Regiunea Dunarii si Bazinul Marii Negre, odata cu cresterea rolui geo-economic al Turciei, aderarea Croatiei la UE, transformarea rapida a economiilor din ex-Iugoslavia si, indeosebi, presiunea migrationista dinspre nordul Africii catre sudul Europei.

7. Reprezentantii clasei politice si proprietarii grupurilor mass-media din toate zonele vor putea sa continue sa minimalizeze si chiar sa dispretuiasca demersurile de asanare publica din partea societatii civile din Romania, pe principiul “mamaliga nu explodeaza, decat daca e montata bomba la fundul tuciului”, permitand, de pilda, acumularea unui numar tot mai mare de proceduri de infringement in relatia cu Comisia Europeana, restrangerea in practica a unor drepturi sindicale, transferarea optiunilor si raspunderilor politice dinspre Parlament catre Curtea Constitutionala etc.

FALS: Gradul de presiune politica din partea altor State UE, mai ales daca se vor impune la guvernare forte politice mai radicale, de dreapta, asadar mai intransigente in raport cu incoerenta, coruptia extrema la nivel inalt si lipsa de reforme profunde din societatea romaneasca, pentru a putea justifica, in fata propriilor cetateni, o continuare a sprijinului comunitar, in special prin Fonduri UE. Datorita incapacitatii de co-finantare a proiectelor mediului privat, mai ales, dar si a incapacitatii administrative sunt in pericol grav accesarea fondurilor UE pentru pescuit si acvacultura (prin AM POP) , dar si alte sub – axe pentru resurse umane, inovare, extinderea retelelor de broad – band etc, cu atat mai mult in perioada urmatoare de finantare ce incepe din 2014.

Sunt doar cateva dintre punctele principale ce vor fi disecate si supuse solutiilor pe care noua Retea Regionala pentru Inovare Sociala si Economica – ce urmeaza a fi activata – vi le supune atentiei. Sub autoritatea prezentei la dezbateri a E.S. Dlui Ambasador Liviu BOTA, vor fi alaturi de noi mari personalitati europene: Daniela GRITTI (Comisia Europeana), Thorsten KIRSCHNER si Jurgen RAIZNER (Germania), Dr. Jean Yves PRAX (POLIA Consulting – Paris), Dr Erich WENDL (Austria), Dr Calin GEORGESCU (Comisia Romana de Mediu a ONU), Presedintele Alexandru LAZESCU (TVR), numerosi ambasadori si membri ai comunitatii de afaceri din Romania… Va asteptam cu interes !

Evenimentul este coordonat de Fundatia EUROLINK-Casa Europei, cu sprijinul Mastermind Communications. Parteneri Asociati: EximBank, European Project Consulting. Partener: Societatea Nationala de Radiocomunicatii RADIOCOM. Sponsor Oficial: Romtelecom. Sponsor: Cosmote. Sponsori Tehnici: CESIRO – Sighisoara; Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri (FNTM); Hotel Ibis; Phaeton Gala – PR & Lobby Consulting. Partenerii media asociati sunt: Televiziunea Romana – TVR1 si TVR INFO, precum si alti distinsi parteneri: Radio Romania, Radio Romania Actualitati, Bucuresti fm, Agentia de Presa RADOR, Adevarul, Foreign Policy, Forbes, CalendarEvenimente.ro, CentruldePresa.ro, DoingBusiness.ro, Calea EUROPEANA, Finantare.ro, Tribuna Economica, Economie si Administratie Locala, Comunicatii Mobile, Euroconsultanta, NewsChannel.ro, GhiseulBancar.ro, ClubAfaceri.ro, ComunicateMedia.ro, SmartFinancial.ro, SmartBank.ro, PRwave.ro, StiriEvenimente.ro, Early Warning Support – "EU-RO Clearing Funds", Targul DUNAREA & DELTA 2011 – Romexpo.

Mentionam ca un numar de 10 de locuri gratuite la lucrarile Salonului Regional sunt inca disponibile si vor fi atribuite pe baza competitionala. Pentru informatii suplimentare, avantajele participarii, pachetele de beneficii, lista invitatilor si lectorilor, cei interesati pot consulta siteul www.HouseofEurope.ro sau pot contacta Secretariatul Consortiului Organizatoric la tel./fax: 021.2304997; mobil: 0723.699857; e-mail: eurolink@b.astral.ro, info@houseofeurope.ro.

Bucuresti, 16.05.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.