Astăzi începe, în AFI Palace Cotroceni, Săptămâna MAI Mult, care va fi sărbătorită prin oferte speciale pentru toţi vizitatorii mall-ului şi care încheie într-un mod festiv campania Luna lui MAI Mult. Zonele de răsfăţ pentru doamne, spaţiile de gaming pentru bărbaţi şi vacanţa în Grecia pentru o familie norocoasă sunt doar câteva dintre surprizele pregătite celor care trec pragul centrului comercial.
De azi până la finalul lunii mai, doamnele şi domnişoarele vor putea testa produse cosmetice şi chiar beneficia gratuit de sesiuni de make-up şi styling, în insulele special construite pentru Săptămâna MAI Mult. Acestea vor fi realizate în colaborare cu Sephora, care oferă şedinte de make-up şi curăţare a tenului, Marrionnaoud şi Yves Rocher, care îşi vor răsfăţa clientele cu make-up gratuit, Plafar şi L’Occitane, care vor oferi testări de produse, Centrofarm, cu şedinţe de instant beauty, şi Sensiblu, ce oferă dermoanalize pentru protecţia solară. În plus, Gett’s Color Bar va realiza gratuit coafuri din împletituri şi salonul Geta Voinea va oferi sesiuni de hairstyling.
Mai mult decât atât, pasionatele de modă se pot înscrie la www.aficotroceni.roo în concursul „Fabulous Selfie”, pentru a obţine o sesiune de styling şi o garderobă în valoare de 1000 lei. Competiţia se desfăşoară până pe 28 mai şi oferă şansa unui participant de a câştiga o zi de personal shopping alături de Fabulous Muses. Experţii din spatele Fabulous Muses sunt Diana Enciu şi Alina Tanasă, care îi vor oferi sfaturi vestimentare exclusive, pentru obţinerea unei garderobe ireproşabile.
În timpul Săptămânii MAI Mult, domnii se pot bucura, de asemenea, de zonele special amenajate pentru ei, care vor include console Nintendo. Astfel, timpul pe care partenerele lor şi-l petrec la shooping va trece pe neaşteptate. În plus, aşteptarea devine mai frumoasă în AFI Palace Cotroceni, pentru că domnii întâlniţi de promoterii noştri vor putea savura o ceaşcă de cafea, în intervalul 14:00 – 21:00.
De asemenea, o familie norocoasă va câştiga o excursie pentru doi adulţi şi un copil în Grecia, dacă participă la tombola desfăşurată în magazinele partenere (Imaginarium, Noriel, SMYK, Okaidi, Next, Big Step, Gymboland, Zorky’s Planet). La orice achiziţiei de produse, membrii familiei vor primi taloane pentru a se înscrie în concurs. Mai mult, copiii vor beneficia de workshopuri, jocuri, momente artistice şi multe activităţi special organizate pentru ei pe toată durata săptămânii.
Săptămâna MAI Mult finalizează Luna lui MAI Mult din AFI Palace Cotroceni, oferind tuturor clienţilor beneficii suplimentare şi dublându-le sesiunile de shopping cu activări speciale şi surprize.
Pentru mai multe informaţii despre noutăţile din AFI Palace Cotroceni puteţi accesa pagina de web www.aficotroceni.ro sau pagina oficială de Facebook AFI Palace Cotroceni.