Între 7 şi 12 aprilie, AFI Palace Cotroceni va găzdui „Săptămâna campionilor”, în cadrul proiectului educaţional „Şcoala Altfel”. „Săptămâna campionilor” dă posibilitatea copiilor de a se întâlni în fiecare zi cu mari campioni ai României din diferite sporturi, printr-o acţiune organizată de AFI Palace Cotroceni şi CSA Steaua Bucureşti.
De-a lungul timpului, prin activităţile şi zonele de relaxare puse la dispoziţie în incinta centrului comercial, AFI Palace Cotroceni a susţinut sportul şi sănătatea prin sport, pentru un stil de viaţă echilibrat. În acest an, AFI Palace Cotroceni a ales să marcheze săptămâna educativă “Altfel” printr-o serie de manifestări sportive, cu participarea unor mari nume din lumea sportului.
Timp de şase zile, între 13:00 şi 15:00, şase campioni români vor intra în dialog cu toţi copiii prezenţi în AFI Palace Cotroceni, dezvăluindu-le secretele din spatele performanţelor, oferind autografe şi premii speciale.
În “Studioul Campionilor”, amplasat lângă patinoarul din AFI Palace Cotroceni, copiii, părinţii, cadrele didactice şi ceilalţi vizitatori îi vor putea întâlni pe:
– Camelia Potec, campioană olimpică la înot (luni);
– Virgil Stănescu, căpitanul echipei de baschet Steaua (marţi);
– Sandra Izbaşa, dublă campioană olimpică la gimnastică (miercuri);
– Alina Dumitru, campioană olimpică la judo (joi);
– Vasile Stângă, golgheterul campionatului mondial de handbal din Spania, 1982 (vineri);
– Ana-Maria Brânză, dublă campioană mondială la scrimă (sâmbătă).
Pe durata întâlnirilor, pe patinoar vor fi prezentate momente de patinaj artistic şi diferite acţiuni sub conducerea instructorilor de fitness din cadrul sălii Pure Health & Fitness din incinta centrului comercial. De asemenea, copiii prezenţi în “Studioul Campionilor” vor putea beneficia de lecţii gratuite de hochei şi patinaj şi vor putea câştiga carduri cu autografele marilor campioni, abonamente la bazinul olimpic de înot Steaua şi diverse alte cadouri puse la dispoziţie de colaboratorii AFI Palace Cotroceni.
În plus, AFI Palace Cotroceni şi partenerii săi oferă pachete speciale pentre preşcolari, elevi şi tineri:
– Cinema City pune la dispoziţie bilete la film la preţuri speciale (mai multe detalii despre filmele incluse în program sunt disponibile pe site-ul Cinema City şi pe pagina de Facebook), pentru copiii sub 10 ani şi pentru grupuri.
– Patinoarul Cotroceni on Ice oferă preţuri preferenţiale pentru copii, elevi şi studenţi.
– Amckart (karting) oferă reduceri de 20% la preţul biletelor pentru copii, elevi şi studenţi.
– Vans oferă o reducere de 25% pentru tinerii ce vizitează magazinul din AFI Palace Cotroceni.
„Şcoala Altfel” este o săptămână special selectată de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru a fi dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare. Scopul acestui program este implicarea tuturor copiilor preşcolari, a elevilor şi a cadrelor didactice în diverse proiecte care să răspundă intereselor şi preocupărilor copiilor, care să le pună în valoare talentele şi abilităţile şi să le stimuleze participarea la acţiuni cât mai variate.
Pentru mai multe informaţii despre noutăţile din AFI Palace Cotroceni puteţi accesa pagina de web www.afipalacecotroceni.ro sau pagina oficială de Facebook AFI Palace Cotroceni.
Despre AFI Palace Cotroceni
Amplasat la intersecţia dintre Bd. Vasile Milea şi Bd. Timişoara, AFI Palace Cotroceni oferă non-stop un mix de brand-uri şi activităţi de petrecere a timpului liber, adaptate dorinţelor fiecărui consumator: 350 de magazine, aproximativ 3.000 de locuri de parcare, un hypermarket real- deschis 24/7, 20 de săli de cinema, primul IMAX din România, două cazinouri, cel mai mare patinoar aflat în interior (aproximativ 1.000 mp) – deschis tot timpul anului; două terenuri de joacă pentru copii; prima arenă de laser tag din ţară; primul Roller Coaster dintr-un centru comercial din Europa de Est, bowling şi biliard; un spaţiu dedicat târgurilor tematice; un trenuleţ electric, o pistă de karting.
Un alt aspect de interes al AFI Palace Cotroceni îl reprezintă programul său de funcţionare non-stop. Hipermarketul real- este deschis 24 de ore pe zi, magazinele retailerilor până la miezul nopţii în zilele vineri, sâmbătă şi duminică, iar zona de fast food, restaurante şi atracţii până târziu în noapte.
Vizitatorii pot ajunge la AFI Palace Cotroceni cu toate mijloacele de transport public: cu metroul, autobuzul sau tramvaiul. Staţia de metrou cea mai apropiată de mall este Politehnica, iar autobuzele şi tramvaiele care au staţie în faţa mall-ului sunt: 137, 93, 71, respectiv liniile de tramvai 8, 25, 47.