Luni seară, de la ora 22.00 la TVR 1 şi 23.00 la TVR 2
Cea mai mare, amuzantă şi distractivă competiţie de la malul mării, programul Vara pe val, a intrat în săptămâna cinci. De exact o lună, TVR 1 şi TVR 2 se află într-o competiţie amicală, din care telespectatorii ies cei mai câştigaţi, urmărind un program maraton estival, câştigând numeroase premii şi distrându-se la cele mai tari petreceri pe plajă.
Scorul dintre cele două echipe este de 3 – 1 pentru TVR 1, dar sorţii încă nu sunt decişi definitiv, mai ales că echipa TVR 2 mai are încă două săptămâni să recupereze punctele pierdute.
Aşadar, în această seară, la Vara pe val, de la ora 22.00, TVR 1 organizează pe plaja Tan Tan o petrecere cu muzică pentru toate gusturile. Dan Helciug, care din această săptămână o va avea în echipă pe frumoasa Irina Mohora, va fi gazda invitaţilor: Mattyas, Andreea Olaru, precum şi a interpretelor de muzică populară Angelica Flutur şi Cristina Gheorghiu. Pe parcursul serii, telespectatorii vor putea urmări şi o selecţiune a celor mai bune momente ale petrecerii şi paradei cu care alegorice organizate în Mamaia la acest sfârşit de săptămână.
De la ora 23.00, echipa TVR 2 a pregătit o seară specială, cu o invitată specială. În transmisiune directă de pe plaja Palm Beach, publicul şi telespectatorii se vor întâlni cu marea doamnă a muzicii populare româneşti, Irina Loghin. Va fi o seară specială, emoţionantă, pe care nu o puteţi rata.