difuzat de TVR Cultural
TVR Cultural oferă telespectatorilor duminică 15 august, de la ora 21.30 concertul din cadrul evenimentului“Drumul lung spre Cimitirul Vesel”. Un eveniment cu folclor autentic, garantat şi de prezenţa lui Grigore Leşe.
Prima ediţie a festivalului „Drumul lung spre Cimitirul Vesel” se desfăşoară la Săpânţa, Maramureş, în perioada 12 – 15 august 2010. Grigore Leşe şi invitaţii lui, precum şi muzica lui Shaun Davey cântată live de 120 de artişti completează atelierele de olărit, dans, muzică ţărănească, gătit tradiţional, păstrăvit.
TVR Cultural difuzează concertul care are loc pe 14 august, de la ora 21, pe pajiştea de lângă Cimitirul Vesel : “Voices from Merry Cemetery” – o suită muzicală semnată de celebrul compozitor irlandez Shaun Davey. Textele melodiilor sunt epitafurile de la Săpânţa. Muzica românească tradiţională, muzica irlandeză şi muzica de cameră se îmbină creând sonorităţi inedite. Nu întâmplător acest concert are loc chiar în ajunul Sărbătorii de Sfânta Maria. Evenimentul este produs de Peter Hurley, de la Asociaţia Culturală Româno-Irlandeză.
Rapsod al Ţării Lăpuşului Grigore Leşe a fost invitat şi în calitate de regizor artistic al spectacolului. Realizatorul emisiunii La porţile ceriului de la TVR Cultural, doctor în muzică, profesor asociat al Faculăţii de Litere promovează cultura populară autentică românească.