SAP România, filiala locală a celui mai mare producător mondial de software pentru afaceri, a lansat pentru piața internă programul SAP Ariba Snap, menit sa sprijine digitalizarea activităților specifice ale departamentelor de achiziții. Cu un sistem bazat pe tehnologia cloud și cu un timp de implementare de numai trei luni, programul poate automatiza până la 80% din procesele zilnice de achiziție ale unei companii. SAP Ariba Network, cea mai mare rețea de tranzacționare comercială din lume, utilizată de peste 3.6 milioane de organizații, generează o cifră de afaceri mai mare decât veniturile cumulate ale Amazon, eBay și Alibaba.
Platforma SAP Ariba Snap, localizată pentru piața internă, reduce în mod semnificativ sarcinile administrative ale cumpărătorilor corporativi, permițându-le angajaților să lansezze și să gestioneze propriul proces de cumpărare, pe care sistemul îl procesează automat. Astfel, viteza de achiziție nu depinde de volumul de lucru al departamentului de achiziții. Angajații își pot plasa comenzile din catalogul autorizat anterior de alți cumpărători corporativi, care are o interfață asemănătoare unui magazin online, în conformitate cu regulile interne și nevoile individuale ale acestora.
Programul dezvoltat de SAP sprijină, de asemenea, colaborarea cu furnizorii și ajută la accelerarea proceselor de licitație. Software-ul, care poate fi implementat în trei luni, utilizează aceeași tehnologie și sistem SAP Ariba pe care cele mai mari organizații le utilizează la nivel global.
“Modernizarea achizițiilor reprezintă următorul pas în transformarea digitală, unde cumpărătorii, în loc să se concentreze asupra sarcinilor administrative, vor putea să se focuseze asupra muncii care generează o valoare adăugată mai mare. Aceasta este promisiunea achiziției digitale, care este acum disponibilă și pentru companiile din România “, a declarat Zsolt Bárány, Head of SAP Ariba Ungaria & România.
Procedurile de achiziție au fost automatizate, bazându-se pe cele mai bune practici din mai multe industrii, iar procesele pot fi urmărite de către angajați în timp real, chiar de pe un telefon mobil, având la dispoziție dashboarduri preconfigurate și sute de rapoarte. Grație sistemului unificat, achizițiile nu mai necesită utilizarea de formulare de hârtie, zeci de emailuri pentru aprobare, semnături și corelarea comenzilor cu facturile aferente.
Pe baza experiențelor internaționale, companiile se pot aștepta la o perioadă de recuperare a investiției (ROI) de un an și jumătate, până la doi ani. Programul, localizat pentru piața din România, se integrează rapid și ușor cu alte sisteme de business și va beneficia în curând de o funcție de Inteligență Artificială.