inovatoare pentru industria farmaceutica – „Niciodata prea racita pentru o surpriza frumoasa”
・ Campania de promovare Modafen® (medicament eliberat fără prescripție medicală) iese din tiparele comunicării medicamentelor împotriva simptomelor de răceală şi gripă şi se adresează unui segment nou: femeile moderne
Sanofi România – Divizia Consumer HealthCare, companie lider pe piaţa de produse OTC (medicamente eliberate fără prescripţie medicală), a lansat o nouă campanie de promovare pentru Modafen® răceală şi gripă. Produsul beneficiază de o abordare inedită, “Niciodată prea răcită pentru o surpriză frumoasă”, construită pe doi piloni principali de comunicare, TV şi farmacii. Spotul TV, vizualurile distinctive şi activităţile din farmacii se adresează femeilor tinere, tonice, din mediul urban, care nu acceptă compromisurile şi doresc să arate bine şi să aibă încredere în forţele proprii în orice situaţie – chiar și atunci când răceala și gripa le încearcă. Spotul TV este o creaţie Publicis Polonia, adaptarea fiind realizată de Publicis România.
„Am luat decizia de a fi îndrăzneţi şi inovatori cu Modafen®, alegând să prezentăm şi beneficiile emoţionale, nu doar pe cele funcţionale. „Cum mă face să mă simt acest produs?”, „Cum mă poate ajuta să mă bucur în continuare de tot ce vreau?”. Modafen® ne încurajează să avem încredere în noi şi să fim cum vrem să fim. Am ales să ne adresăm direct acestui segment reprezentat de femeile tinere şi tonice, sociabile, întotdeauna la curent cu cele mai noi tendinţe, care organizează ieşiri cu prietenii în cele mai în vogă locuri din oraş. Sunt totodată romantice şi pun preţ pe relaţia cu partenerul lor, aşa cum veţi vedea şi în spotul TV. Ambiţioase, reuşesc în tot ce şi-au propus”, a declarat Iulia Roșian, CHC Head.
Noul spot TV arată cum putem combate eficient neplăcutele simptome de răceală şi gripă şi să trăim din plin momentele frumoase: “Modafen®. Niciodată prea răcită pentru o surpriză frumoasă”. Spotul rulează pe cele mai importante posturi TV naţionale, mixul de canale fiind relevant pentru publicul target al campaniei.
De la mijlocul lunii octombrie 2013, campania Modafen® se desfăşoară şi în farmacii, din Bucureşti şi din ţară. „Dorind să atragem atenţia asupra importanţei purtării unor ţinute vestimentare potrivite temperaturilor mai scăzute, care să arate foarte bine şi să fie la modă, dar care, în acelaşi timp, să asigure protecţie împotriva capriciilor vremii, am pregătit în farmacii vitrine decorate cu ţinute potrivite sezonului rece, create special de tineri designeri români, cu mesajul „Modafen®. Niciodată prea răcită să fii la modă’’. Pentru că fiecare zi trebuie să fie o ocazie să arăţi şi să te simţi bine!”, a completat Iulia Roşian.
De asemenea, în farmacii au fost amplasate beauty cornere Modafen, unde specialiştii oferă sfaturi referitoare la cum să înfrunţi sezonul rece într-o formă cât mai bună, cu tenul îngrijit corespunzător şi părul frumos şi sănătos. Mesajul principal este „Modafen®. Niciodată prea răcită să arăţi bine”.
Nu în ultimul rând, consumatoarele vor fi surprinse cu vizualuri inedite pentru materialele la punctul de vânzare, cu mesaje declinate potrivit fiecărui context.
Modafen®. Niciodată prea răcită:
▪ Să faci tot ce ţi-ai propus
▪ Să faci alegerea potrivită
▪ Să-ţi respecţi programul
▪ Să mergi mai departe
Despre Modafen
Gama Modafen este prezentă pe piaţa din România începând cu anul 2005 şi include Modafen® răceală şi gripă, disponibil sub formă de tablete, şi Modafen® Hot Drink, sub formă de pliculeţe.
Modafen® răceală şi gripă combate rapid şi eficient febra, durerile de cap şi de gât, congestia nazală. Datorită combinaţiei sale de substanţe active, Modafen® răceală şi gripă acţionează nu doar asupra simptomelor de răceală şi gripă, ci direct asupra cauzei lor, inflamaţia.