Asociația Medicilor și Specialiștilor Kinetoterapeuți din Fotbal, cu spijinul Romgaz SA, organizează luni, 18 mai 2020, în intervalul 11.00-13.00, un eveniment de conștientizare al importanței prevenției și recuperării în sportul de performanță, printr-o conferință online.
Sportul este unul din cei mai puternici mesageri ai păcii și ai înțelegerii între oameni, pe toată suprafața globului. Practic, a devenit un teritoriu universal. De aceea, sportul de performanță ar trebui să presupună crearea unui sistem de educație de lungă durată pentru sportivii care activează la nivel de înaltă performanță și mai apoi inserția profesională a acestora, precum și dezvoltarea unor programe de protecție socială a sportivilor de înaltă performanță pe parcursul implicării acestora în cariera sportivă (asigurare medicală, un sistem de participare la asigurările de stat etc.), conceperea de strategii specifice domeniilor cercetării științifice și medicinei sportive.
Invitații speakeri ai evenimentului sunt din toate domeniile tangente, de la sportivi de performanță și multiplii campioni olimpici la profesori universitari, medici și specialiști din domeniu. Audiența va avea prilejul să se întâlnească cu nume cunoscute a căror experiență aduce un plus valoare proiectului.
Vor participa cu experiența personală, propuneri și soluții dr. Ovidiu Chiriac, președintele Asociației Medicilor și Specialiștilor Kinetoterapeuți din Fotbal, prof. dr. Viorel Cojocaru, profesor universitar Doctor Honoris Causa, Adrian Socaciu, președintele Institutului Sportiv Român, Narcis Claudiu Răducan, manager sportiv, Monica Roșu și Simona Amânar, multiple campioane olimpice la gimnastică, Răzvan Marin, fotbalist al clubului Ajax Amsterdam, Loredana Dinu, campioană olimpică și mondială la scrimă, Mihai Leu, campion mondial la box și campion național de raliuri, Alina Dumitru, campioană olimpică la judo, Corina Goreac, psiholog și Călin Marin, kinetoterapeut.
Prin urmare, Asociația Medicilor și Specialiștilor Kinetoterapeuți din Fotbal, cu spijinul Romgaz SA vă invită să urmăriți online, pe canalul de youtube, dar și pe pagina de facebook “Sănătate prin mișcare”, conferința sportivilor de performanță și a specialiștilor din domeniu care atrag atenția asupra riscurilor, dar mai ales oferă soluții pentru o carieră sportivă de succes, de lungă durată și fără urmări nedorite.
Campania de conștientizare “Performanță și sănătate” s-a desfășurat pe o perioadă de peste 6 luni, din noiembrie 2019 și până în prezent. Evenimentul va fi moderat de jurnalista Andra Miron și dr. Ovidiu Chiriac.
În documentul atașat puteți găsi locația conferinței și agenda evenimentului.
Pentru mai multe detalii și informații legate de eveniment, va rugăm să ne scrieți pe adresa de e-mail: ovidiucristianchiriac@yahoo.com.