Comunitatea Facebook a Samsung Electronics România a crescut cu peste 15% în 2014 față de anul precedent, evoluția fiind generată de campaniile interactive care le-au oferit fanilor conținut util și distractiv. Dacă în 2013 aproximativ 1,4 milioane de utilizatori de Facebook erau fani ai celor 3 pagini Samsung, anul trecut, numărul acestora s-a ridicat la peste 1,6 milioane.
„Mediul online ne permite să interacționăm cu fanii Samsung din România, să le înțelegem mai bine dorințele și nevoile și să le oferim suportul nostru în cel mai rapid mod cu putință, atunci când este cazul. Mediul online ne permite să interacționăm într-un mod dinamic și creativ cu fanii noștri, să le înțelegem mai bine dorințele și nevoile. Suntem dedicați să le oferim o experiență memorabilă ori de câte ori oamenii intră în contact cu oricare dintre conturile de Social Media ale Samsung România,” a declarat Radu Acsinia, Social Media specialist în cadrul Samsung Electronics România.
Cele trei pagini de Facebook ale Samsung Electronics România – Samsung Trends of Tomorrow, Samsung Mobile România și Samsung România – ocupă locuri fruntașe în clasamentele locale. Astfel, anul trecut, 1.162.635 de utilizatori unici au interacționat cu pagina Samsung Mobile România și au reușit să o poziționeze pe primul loc în topul Social Bakers la segmentul Phone. Samsung Trends of Tomorrow ocupă locul patru în topul campanii, iar Samsung România este pe poziția a șaptea la categoria IT&C, conform Facebrands.ro.
Evoluția comunității Samsung a fost susținută de campanii interactive, care le-au oferit utilizatorilor ocazia de a afla informații utile și distractive despre produsele Samsung, tehnologie, dar și tendințe relevante internaționale și insight-uri locale despre piață și utilizatori. Au fost derulate campanii pe rețele sociale variate, Facebook, Twitter, Instagram și YouTube, fiecare proiect valorificând specificul platformei în beneficiul utilizatorilor. În plus, comunitățile paginilor au fost impulsionate de conținut relevant și informații utile, live posting de la evenimente relevante pentru brand și useri, toate acestea contribuind la apropierea brandului de utilizatorii de pe Facebook.
Interacțiunea continuă și în timp real cu fanii a fost un principiu important care a ghidat activitatea în Social Media pe parcursul anului trecut, peste 4.000 de mesaje primite de la fanii de pe Facebook având răspuns de la noi. Cea mai de succes postare a fost a paginii Samsung Mobile România și a avut 4.200 like-uri, 130 de share-uri și 59 de comentarii, în timp ce o medie a tuturor postărilor arată că fiecare status al acestei pagini a generat 150 de like-uri, 10 comentarii și 3 share-uri.
În cadrul campaniei LIVE SMART, Samsung a dezvoltat prima platformă de crowdsourcing cu sfaturi prin care utilizatorii de accesorii smart își pot îmbunătăți stilul de viață și pot beneficia de mai mult confort. Utilizatorii Facebook au fost provocați să interacționeze cu brandul și să devină autori de aplicație. După colectarea a peste 2.000 de sfaturi SMART, 365 dintre acestea au fost introduse în aplicația disponibilă gratuit în magazinul Google Play. Aceasta s-a aflat pe locul doi în topul aplicațiilor de lifestyle din magazinul de aplicații.
Campanii pe Instagram și Twitter
Activitatea Samsung în Social Media este una integrată, astfel că nu s-a limitat doar la rețeaua Facebook, fiind gândite și implementate activări speciale și pentru utilizatorii rețelelor Twitter, Instagram și YouTube.
Una dintre cele mai reușite campanii pe Instagram de anul trecut a fost desfășurată de Samsung România sub hashtagul #DorDeRomania. Utilizatorii Instagram din România au fost provocați, timp de o lună, să posteze fotografii cu cele mai frumoase locuri din România, pentru a le face dor de țară celor plecați în străinătate. Hashtagul are la activ aproape 4.000 de fotografii, acesta continuând să fie folosit și după încheierea campaniei.
O altă campanie s-a desfășurat la finalul anului sub hashtagul #AlphaMetalique, o campanie prin care utilizatorii au fost invitați să fotografieze obiecte din metal care îi inspirau. Rezultatul a fost peste așteptări, aproape 1.000 de fotografii au fost încărcate pe Instagram cu hashtagul campaniei.
Prima campanie pe Twitter a brandului este în curs de desfășurare, aproape 1000 de tweet-uri au conținut hashtag-ul campaniei, #In2015Vreau, campanie care strânge toate rezoluțiile utilizatorilor într-o galerie de dorințe.
„În 2015 vom lucra intens pentru a crea un adevărat ecosistem Social Media construit în jurul oamenilor. Pentru ca acesta să funcționeze eficient și să ofere noi experiențe, vom continua să inițiem activități inovatoare combinate cu un customer service și community management de cea mai bună calitate. Ne dorim să creștem entuziasmul utilizatorilor după interacțunea din social media cu brandul, în principal prin rezolvarea cât mai rapidă a cererilor pe care le primim prin mesaje. În plus, vom oferi în continuare content de calitate, inspirațional, dar și informații în timp real”, a mai spus Radu Acsinia.
Pagina Samsung România concentrează informații corporate și despre produse din toate categoriile (electronice, electrocasnice, foto-video, IT), despre cele mai mari expoziții internaționale la care participă Samsung Electronics și despre cele mai noi tehnologii dezvoltate de Samsung.
Pagina cu cel mai mare număr de fani a rămas Samsung Mobile România. Aici, utilizatorii Facebook pot găsi informații despre toate dispozitivele mobile și purtabile Samsung, despre utilizarea cât mai eficientă a lor. Tot aici, utilizatorii dispozitivelor Samsung primesc sfaturi și sunt îndrumați atunci când întâmpină dificultăți în utilizarea dispozitivelor lor.
Samsung Trends of Tomorrow este pagina dedicată activității de CSR a companiei, este pagina dedicată studenților și elevilor din anii terminali, locul unde aceștia pot afla informații despre caravana Trends of Tomorrow, despre sălile de clasă echipate cu dispozitive tehnologice Samsung și despre alte proiecte de educație la care Samsung se alătură în calitate de partener.
Echipa care gestionează activitatea Samsung în Social Media pe plan local este:
– Din partea Samsung Electronics: Nicoleta Ghinea (Digital Team Coordinator), Radu Acsinia (Social Media Specialist)
– Din partea Leo Burnett: Ilinca Nițu (Social Account Manager Romania & Bulgaria)
– Din partea MSLGroup The Practice: Monica Jitariuc (Managing Director), Arnold Vieriu (Community Manager).