Noile dispozitive audio Samsung oferă un sunet captivant în întreaga casă
Samsung Electronics Co., Ltd., lider în industria divertismentului la domiciliu, își prezintă noul portofoliu de produse audio care include un soundbar revoluționar cu tehnologie Dolby Atoms®, precum și noua serie de dispozitive Wireless Audio 360, în cadrul CES 2016.
Noua serie audio Samsung a fost dezvoltată pentru a oferi un sunet de cea mai bună calitate și o experiență audio ce stabilește noi standarde. Vizitatorii CES pot vedea și testa în premieră noua serie de produse audio, alături de alte dispozitive electronice și electrocasnice la standul Samsung din Central Hall.
„Gama 2016 de dispozitive audio oferă un sunet mai captivant pentru acasă,” a declarat John Jy Kim, vicepreședinte Visual Display Business, Samsung Electronics. „Noul soundbar Samsung cu tehnologie Dolby Atmos® oferă cea mai bună experiență cinematografică în casele utilizatorilor, în special alături de noile televizoare Samsung SUHD.”
Samsung & Dolby Atmos®: sunet 3D pentru un plus de realism
Soundbar-ul HW-K950 este primul produs dezvoltat de Samsung cu tehnologia Dolby Atmos® și primul soundbar care include două boxe laterale, wireless, cu tehnologie Dolby Atmos®. HW-K950 oferă un sunet incredibil cu 5.1.4 canale. Având o înălțime de doar 2,1 inci, modelul dispune de un design subțire și elegant, integrând trei boxe frontale și două boxe amplasate în partea superioară, pentru a propaga un sunet bogat, ce învăluie întreaga încăpere. Soundbar-ul se conectează wireless la subwoofer și la boxele individuale, fiind o soluție audio 3D practică și eficientă în orice casă.
„Tehnologia Dolby Atmos® a fost adoptată de mari studiouri de film și se extinde constant, fiind integrată și în soundbar-ul Samsung HW-K950 pentru a le oferi utilizatorilor o experiență audio superioară în casele lor,” a declarat Doug Darrow, vicepreședinte senior Dolby Laboratories. „Astfel, utilizatorii vor experimenta un sunet realist, omnidirecțional, puternic și clar.”
Noua serie Samsung Wireless Audio 360
Samsung a adus îmbunătățiri și designului dispozitivelor Wireless Audio 360, venind cu o paletă nouă de culori și modele ce completează decorul interior al oricărei încăperi, oferind conținut audio de calitate.Tehnologia Samsung ‘Ring Radiator’ face ca sunetul să fie propagat în mod egal, oriunde ar fi amplasat sistemul audio.
Utilizatorii pot controla ușor muzica prin interfața tactilă și intuitivă. În plus, noile aplicații pentru smartwatch-urile Gear S2 și Gear S și aplicația îmbunătățită Samsung Multiroom pentru smartphone-uri și tablete le oferă utilizatorilor mai mult control asupra dispozitivului audio.
Samsung va continua să își consolideze poziția pe piața electronicelor de consum și să dezvolte mai multe produse audio în cadrul Audio Innovation Lab din Valencia, California.
Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați news.samsung.com/global/samsung-to-reveal-groundbreaking-new-soundbar-at-ces-2016.