Samsung Electronics România continuă pentru cel de-al cincilea an consecutiv programul educațional „Trends of Tomorrow”. Cel puțin 6.500 de tineri se vor alătura în acest an celor peste 25.000 care au participat în ultimii ani în caravana “Trends of Tomorrow”. Aceștia vor avea ocazia să își descopere vocația, să afle care este meseria care li se potrivește, ce studii trebuie să urmeze pentru a dezvolta o carieră în direcția dorită și alte informații importante despre jobul ales. Toate acestea prin intermediul aplicației #TomorrowMe, dezvoltată de Samsung Electronics România, cu informații relevante despre piața muncii locală. Aplicația este disponibilă în Galaxy App și în Google Play. O variantă desktop, un site cu aceleași funcționalități ca ale aplicației, va fi de asemenea disponibilă.
Aplicația #TomorrowMe este integrată cu programele educaționale actuale și cu cerințele actuale din piața muncii. Aplicația pune la dispoziția elevilor de liceu și nu numai un test rapid prin care își pot descoperi vocația. Apoi, în funcție de profilul lor vocațional, utilizatorii primesc sugestii de job-uri actuale, dar și informații despre ce studii trebuie să urmeze și care sunt etapele carierei alese.
„Anul trecut, în cadrul Caravanei, am testat peste 8.000 de elevi și am observat că există o discrepanță între meseriile la care tinerii aspiră, pe de o parte, tipul lor de personalitate lor și potențialul pe care îl oferă piața muncii, pe de altă parte. Pe baza rezultatelor și experienței din caravana precedentă, anul acesta am decis să ne concentrăm pe oferirea unor soluții cât mai concrete la situațiile cu care elevii se confruntă în alegerea meseriei potrivite. Acest lucru ne-a determinat să lansăm o aplicațe, TomorrowMe, care să le fie utilă tinerilor în alegerea cariereri viitoare și care să se potrivească cu nevoile generației digitale de asăzi”, a declarat Sabina Știrb, Public Affairs & Corporate Citizenship Manager în cadrul Samsung Electronics România.
La baza aplicației vocaționale stau cele șase tipologii Holland, care împart utilizatorii în 6 profiluri – realist, investigativ, artistic, social, antreprenorial și pragmatic. Pentru fiecare tipologie aplicația pune la dispoziție o serie de sugestii de job-uri potrivite, traseul educațional, pașii pe care trebuie să îi urmezi ca să îți construiești cariera dorită, date referitoare la oportunitățile existente în prezent pe piața muncii, precum și o incursiune în viitor: cum vor arăta aceste meserii peste 5-10 ani. Și, pentru că tinerii au nevoie de informație pentru a lua o decizie înțeleaptă, dar și de inspirație ca să pornească la drum, aplicația conține și interviuri cu profesioniști consacrați, fiecare dintre ei reprezentând una dintre cele 6 tipologii.
Astfel, Melania Medeleanu (fondator MagiCAMP) este reprezentanta profilului social, Victor Armășelu (Head of CE Division, Samsung Electronics) îi inspira pe cei pragmatici, Cristina Laslo (căpitanul echipei de handbal de junioare a României, câștigătoare a medaliei de aur la Campionatul Mondial din Macedonia) reprezintă profilul realist, Cristina Constantinescu (cercetător al Muzeului de Istorie Naturală Grigore Antipa) le vorbește investigativilor, Sergiu Biriș (antreprenor, Co-Founder & CEO Zonga) se adresează antreprenorilor, iar cei cu înclinații artistice îl pot descoperi pe Deliric, unul dintre artiștii lor preferați, într-o ipostază inedită: aceea de mentor.
Prin programul „Trends of Tomorrow”, Samsung România a ajuns pâna acum la peste 25.000 de tineri și mai mult de 200 de profesori. Caravana Trends of Tomorrow a fost prezentă în cele mai importante licee din țară, cu scopul de a inspira, educa și familiariza liceenii cu abilitățile digitale necesare pentru joburile viitorului și cu tendințele de pe piața muncii. Totodată, prin programele dedicate Smart Classroom și Tech Institute, peste 2.000 de tineri au acces în permanență la săli de clasă și laboratoare echipate cu tehnologii Samsung.
Caravana Educațională Trends of Tomorrow by Sasmung 2015 va cuprinde 5 orașe din România și se va derula în perioada 3 noiembrie – 3 decembrie. Vom vizita zeci de licee din București, Constanța, Iași, Cluj, Timișoara și vom discuta despre carieră, vocație și educație cu mii de elevi. Concluziile caravanei educaționale vor fi prezentate ulterior într-un raport complet.
Programul de educație digitală dezvoltat de Samsung Electronics România a fost recunoscut atât pe plan local, cât și pe plan internațional, câștigând marele premiu la categoria CSR a prestigioasei competiții SABRE Awards.