Samsung Electronics anunță că 20 de modele din cea mai nouă linie de frigidere au câștigat râvnitul premiu ENERGY STAR pentru tehnologii emergente din partea Agenției pentru Protecția Mediului din SUA (U.S. Environmental Protection Agency – EPA). Programul ENERGY STAR al EPA este sursa de încredere pentru etichetarea produselor cu consum redus de energie și pentru educarea consumatorilor. Premiul pentru tehnologii emergente recunoaște produsele care au ca obiectiv principal conservarea energiei și protejarea climei.
Toate cele 20 de frigidere, care urmează să fie lansate în 2017, sunt recunoscute pentru sistemul inovator de refrigerare R-600a, care îndeplinește criteriile de performanță ale EPA, de reducere a consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră. Samsung Electronics este primul producător care a primit aprobarea EPA pentru a comercializa frigidere de dimensiuni mari pentru segmentul rezidențial, dar care folosesc această tehnologie nouă.
Agenția pentru Protecția Mediului din SUA a acordat pentru prima data acest premiu în 2011, iar în fiecare an își concentrează atenția către diferite categorii de produse sau teme ecologice. Samsung este dublu câștigător – în afară de premiul pentru gama de frigidere din 2017, compania a mai primit, în 2013, premiul pentru uscătorul de haine DV457, prietenos cu mediul.
Drumul spre economisirea de energie
Noul agent frigorific R-600a, folosit de Samsung, este natural și prietenos cu mediul, fără potențial de distrugere a ozonului și cu un rating foarte scăzut al potențialului de încălzire globală (Global Warming Potential – GWP). R-600a necesită mai puțin efort din partea compresorului, reducând astfel și consumul de energie cu 6,5% și, de asemenea, face frigiderul mai silențios decât modelele anterioare.
Samsung a dezvoltat această tehnologie înainte de modificările planificate de EPA de schimbare a agentului frigorific până în 2021. Echipate cu o tehnologie avansată, frigiderele premiate de către EPA în 2017 îndeplinesc noile cerințe ale Agenției de Mediu, având un rating GWP sub 15 și producând o eficiență energetică de 5 procente sau mai mare. În plus, agentul de refrigerare R-600a a fost aprobat pentru a fi folosit în piața din Statele Unite prin programul SNAP al Agenției pentru Protecția Mediului.
“Samsung se străduiește să îndeplinească cele mai înalte standarde de mediu și suntem mândri că am fost premiați de către EPA pentru dezvoltarea produselor noastre de refrigerare inovatoare și prietenoase cu mediul”, a declarat Byung-Sam Seo, președinte al diviziei Home Appliances, Samsung Electronics. “Agentul de refrigerare R-600a reduce consumul de energie și suntem mândri de progresele pe care le-am făcut pentru a crea produse electrocasnice mai responsabile cu mediul înconjurător. ”
În plus față de eficiența energetică pe care o aduce, linia de frigidere a Samsung din 2017 oferă și o mai mare flexibilitate și conectivitate consumatorilor din ziua de astăzi. Funcțiile noi din interior, cum ar fi o răcire precisă îmbunătățită, opțiuni de stocare flexibile, iluminat interior modernizat, sunt însoțite de update-uri la detaliile exterioare, cum sunt mânerele reproiectate și finisajele premium, care se potrivesc de minune în orice bucătărie.