Samsung Electronics România a lansat, astăzi, aplicația Big Day Today powered by Galxy S6 edge+. Disponibilă pentru smartphone-urile cu sistem de operare Android, aplicația le oferă utilizatorilor câte o provocare nouă în fiecare zi, timp de 30 de zile, pentru un nou stil de viață. La finalul celor 30 de zile, utilizatorii care au parcurs toate provocările pot câștiga un smartphone Galaxy S6 edge+.
Campania Big Day Today își propune să le ofere utilizatorilor noi provocări pentru a-și defini stilul de viață care să îi reprezinte, să își depășească limitele și să își atingă maximul de performanță. În plus, Samsung le-a pregătit premii celor care, pe durata celor 30 de zile, reușesc să rezolve provocările. Câștigătorii vor fi anunțati pe pagina de Facebook Samsung Mobile România, pe 8 octombrie.
„La începutul acestui an, am lansat platforma Lifestyle Designer, prin care ne-am propus să inspirăm consumatorii în continua transformare a stilului lor de viață prin intermediul tehnologiei de top. De aceea, astăzi, odată cu aplicația Big Day Today powered by Galaxy S6 edge+ ne dorim să îi încurajămpe aceștia să ceară mai mult de la ei înșiși și de la dispozitivul mobil pe care îl folosesc”, a declarat Roxana Grigorean, Public Relations Manager, Samsung Electronics România.
Provocările pe care utilizatorii le primesc în fiecare zi aduc un plus de stil, performanță, mișcare și divertisment. Galaxy S6 edge+ este creat din sticlă și metal, continuând linia de design unică și inovatoare a lui Galaxy S6. Galaxy S6 edge+ le aduce utilizatorilor un plus de performanță, datorită specificaților tehnice avansate care facilitează multi-tasking-ul și accesarea rapidă a informației. În plus, Galaxy S6 edge+ are o baterie de 3,000 mAh care se încarcă în 90 de minute prin cablu și în 120 de minute cu cel mai nou dispozitiv de încărcare wireless Samsung. De asemenea, camera oferă noi experiențe în materie de înregistrare video, datorită stabilizatorului optic, opțiunilor creative de editare si sharing și posibilității de livestreaming pe YouTube direct din camera telefonului mobil, pentru mai mult divertisment.
Provocările disponibile în aplicație au fost dezvoltate în colaborare cu specialiști reprezentativi în aceste domenii. Astfel, pentru provocările din categoria health & fitness, Samsung a colaborat cu Cori Grămescu, antrenor de fitness și nutriționist, pentru cele de la design cu Dana Rogoz, actriță și fashion blogger, provocările legate de performanță au fost realizate cu ajutorul lui Cristian Onețiu, trainer și antreprenor, iar cele multimedia au fost create în colaborare cu Vlad Ilicevici, CEO Anim’est România.
„Ne bucurăm să aducem Galaxy S6 edge+ pe piața locală într-un timp atât de scurt de la lansarea internațională. Utilizatorii au posibilitatea de a achiziționa cel mai nou flagship Samsung de la partenerii oficiali și de la operatorii telecom din țară și se pot bucura, astfel, de noi experiențe” a declarat Cristian Cojocaru, Head of IM Division, Samsung Electronics România.