- Compania se angajează să diminueze consumul de plastic în zona de curierat
- Sameday își propune să devină cel mai eco-friendly furnizor de curierat din România
Sameday, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de curierat, anunță că din aprilie va folosi pungi din plastic 100% reciclat în procesul de livrare și se va implica activ în promovarea consumului responsabil de ambalaje. Inițiativele Sameday vin să susțină și să continue planul companiei de a reduce semnificativ impactul pe care activitatea de curierat o are asupra mediului.
Sameday și-a propus să descurajeze consumul acestor tipuri de ambalaje renunțând la a le mai oferi gratuit și reorientând resursele către reducerea impactului companiei asupra mediului.
Compania de curierat se angajează ca 30% din sumele colectate să fie folosite pentru a identifica și testa diferite variante de pungi eco-friendly, urmând ca în cel mult 6 luni să ofere clienților primul ambalaj 100% bio-degradabil din curierat. 70% din sume se vor regăsi în bonusuri de performanță ale angajaților cu scopul de a impulsiona îmbunătățirea timpilor de preluare și livrare a coletelor.
„Încă de anul trecut am pornit pe un drum în care ne asumăm și căutăm soluții pentru a schimba direcția în care construim această industrie. Una dintre temele pe care le abordăm pe termen lung este reducerea amprentei de carbon, iar o componentă majoră a acestei direcții este consumul iresponsabil de plastic. Industria expedierilor din România utilizează zilnic jumătate de milion de pungi de plastic, care ajunse la gunoi au nevoie de sute de ani să se descompună, având un impact major asupra mediului.
Nevoile clienților trebuie să fie corelate cu protejarea și respectarea mediului înconjurător. Ne-am propus ca în viitorul apropiat să devenim, printre altele, și cel mai eco-friendly furnizor de curierat din România”, a declarat Lucian Baltaru, CEO Sameday.
Sameday a implementat deja mai multe măsuri cu scopul de a reduce efectele negative ale serviciilor de curierat asupra mediului. Dezvoltarea serviciului easybox (aproape 400 de lockere deja instalate în toată țara) a permis reducerea amprentei de carbon cu peste 95%, datorită numărului mic de rute parcurse de un curier pentru livrarea comenzilor.
Dezvoltarea de soluții ecologice pentru flota Sameday este un alt aspect cheie în atingerea obiectivului de a reduce emisiile de carbon, în contextul provocărilor legate de poluarea din orașe. Compania livrează din 2019, în București, cu șase mașini 100% electrice și își propune ca până la finalul anului flota să ajungă la 70 de unități.
De asemenea, centrul logistic Sameday din Chitila este alimentat cu energie 100% verde, iar peste 90% dintre contractele Sameday sunt semnate electronic, reducându-se astfel consumul de hârtie și de alte consumabile.
Despre Sameday
Înființată în 2007, Sameday se numără în prezent printre principalii jucători de pe piața românească de curierat. Compania oferă clienților și partenerilor servicii de curierat la nivel național, livrare în aceeași zi în București și în zonele limitrofe, program extins de livrare, de la 09:00 la 21:00 sau livrare în lockere.
Sameday livrează fără a taxa kilometri suplimentari, în peste 7.000 de localități, și pune la dispoziția clienților serviciul easybox, care cuprinde aproape 400 de lockere la nivel național.
În prezent, expedierile Sameday sunt procesate în două hub-uri logistice, unul amplasat în apropiere de orașul Chitila și unul în județul Sibiu.