Marina Almăşan Socaciu îşi aşteaptă telespectatorii sâmbătă, ora 14,20 cu o ediţie specială a emisiunii Ne vedem la TVR.
Având ca temă Educaţia, încotro?, emisiunea a iniţiat un experiment inedit: 7 puşti de bani gata au fost luati din habitatul lor bucureştean şi au fost duşi la ţară. Ei sunt: Maria Speranţa Paraschiv – fata Adrianei Trandafir, Gloria Mureşan – fata Ritei Mureşan, Laura Cristea – fata lui Nicolae Cristea, Victor Socaciu – băiatul Marinei Almăşan Socaciu, Petru Cuncea – baiatul lui Ovidiu Cuncea, Darius Iordachioaie- băiatul lui Daniel Iordachioaie şi Mihai Crăciun – băiatul Mihaelei Craciun. Departe de chat-ul pe net, de schimburile de SMS-uri sau de programele tv, de-a lungul a patru zile, copiii au avut parte de activităţi în premieră pentru ei: au hrănit porci şi găini, au muls capre, au făcut unt şi caş, au pescuit, au învăţat să coasă, să cosească, să cioplească lemnul, să cânte din frunză, să danseze dansuri populare, au văzut cum se face pâinea pe vatră şi au frământat aluatul. Filmările au avut loc la pensiunea Casa David din satul Cib, comuna Almaşul Mare, iar în ediţia din 3 iulie, telespectatorii vor urmări cele mai importante aspecte ale acestui experiment. La discuţiile ce vor fi transmise în direct din Petreştii de Jos, judeţul Cluj, la 300 m de Cheile Turzii, vor participa: Adriana Trandafir, Ovidiu Cuncea, Daniel Iordachioaie, Bebe Mihăescu. Momentele artistice vor fi susţinute de: Răzvan Krivach, Semnal M, Căluşarii din Cib, Ansamblul Datina din Turda, Nucu Pandrea.
{mosloadposition user10}