Fondurile strânse în cadrul Galei Festivalului Brazilor de Crăciun 2007 au contribuit la dezvoltarea programelor sociale şi educaţionale Salvati Copiii din acest an
Ca în fiecare an, Salvaţi Copiii se implică în realizarea şi implementarea de proiecte educaţionale şi sociale pentru copiii defavorizaţi din România. Astfel, organizaţia şi-a extins activitatea cu două noi centre de zi, a desfăşurat activităţi de asistenţă socială în comunitate, activităţi educative, recreative şi de socializare, iar, până la finalul anului, programele socio-educaţionale Salvati Copiii vor include încă 600 de copii, în afara celor 1.403 copii incluşi.
În septembrie 2008, Salvaţi Copiii a inaugurat centrul de zi Topoloveni în colaborare cu Asociaţia „Dăruind vei dobândi şi tu”. Centrul va acorda servicii educaţionale şi sociale unui număr de 70 de copii în perioada octombrie – decembrie 2008. De asemenea, au fost efectuate demersurile necesare pentru deschiderea unui nou centru educaţional în Constanţa în parteneriat cu Şcoala nr. 31. Centrul va fi deschis în luna octombrie şi, de serviciile oferite în cadrul său, vor beneficia aproximativ 100 de copii.
„Sprijinul acordat, an de an, de toţi susţinătorii Festivalului Brazilor de Craciun contribuie foarte mult la dezvoltarea proiectelor sociale şi educaţionale pentru copiii defavorizaţi din toate regiunile ţării. În 2008, am încercat să aducem zâmbetul pe chipurile copiilor mai puţin norocoşi din România, creând centre şi programe educaţionale speciale care să îi ajute să crească şi să se dezvolte armonios, oferindu-le aceeaşi şansă pentru a studia ca orice alt copil de vârsta lor”, declară Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii.
Salvaţi Copiii a continuat activitatea şi în cadrul celorlalte centre din Bucureşti, Iaşi, Craiova, Focşani, Bistriţa, Petrila, Reşiţa, Târgu Mureş, Timişoara, Târgovişte. În perioada ianuarie – septembrie serviciile educaţionale şi sociale oferite de centrele educaţionale, şcolile şi grădiniţele partenere care au fost sustinute cu fondurile strânse prin Festivalul Brazilor de Crăciun s-au adresat unui număr de 1403 copii şi părinţilor lor.
Salvaţi Copiii a desfăşurat, de asemenea, activităţi de consiliere socială, a oferit copiilor defavorizaţi servicii sociale, suport material şi consiliere juridică, precum şi servicii medicale, evaluare şi consiliere psihologică. Activităţile educative desfăşurate în cadrul centrelor şi şcolilor partenere au vizat reintegrarea şcolară a copiilor şi pregătirea suplimentară la materiile de bază în vederea prevenirii abandonului şcolar. Copiii au primit rechizite şi materiale educaţionale necesare bunei desfăşurări a procesului educativ.
De asemenea, Salvaţi Copiii a implicat 450 de copii în activităţi recreative şi de socializare, iar, în perioada iulie – august 2008, au fost organizate excursii şi tabere în Dâmboviţa, Maramureş, Piatra Neamţ, Caraş-Severin şi Slănic Prahova pentru peste 150 de copii.
Licitaţia brăduţilor creaţi special de designeri pentru cea de-a 7-a ediţie a Festivalului Brazilor de Crăciun a adunat anul trecut suma în valoare de 571.300 euro, în timp ce alţi 8.060 euro au fost obtinuţi din vânzarea de bilete de tombolă. Suma destinată programelor Salvaţi Copiii a fost completată de încă 88.500 de euro, cu care au contribuit sponsorii evenimentului: sponsori principali – Ramada Bucharest North, Henkel, OTP Bank; sponsori participanţi – Rolex, Deutek Dufa, Distrigaz Sud SA, Ericsson; sponsori susţinători – Actavis, Apa Nova, BMW Automobile Bavaria, BRD Groupe Societe Generale, Cosmote, Hyundai, Lufthansa, Ford, Microsoft, Mitsubishi Motors, Petrom, Titan Mar, Fundaţia Mobexpert, Schonherr şi Asociaţii.
{mosloadposition user10}