Salvaţi Copiii România atenţionează că în contextul economic actual, cei mai afectaţi de sărăcie vor fi în primul rând copiii, la nivel naţional 3 din 10 copii până în 15 ani fiind afectaţi de sărăcie în anul 2009. Salvaţi Copiii România îşi propune ca fondurile strânse în urma ediţiei de anul acesta a evenimentului caritabil „Festivalul Brazilor de Crăciun” să fie utilizate pentru sprijinul a peste 3.000 de copii pe parcursul anului 2010.
Sărăcia reprezintă starea în care condiţii umane de bază precum o alimentaţie corespunzătoare, accesul la apă curată, servicii de sănătate şi adăpost sunt inaccesibile unei anumite categorii de populaţie din cauza dificultăţii de a şi le permite. Aceste lipsuri sunt cu atât mai grave în cazul copiilor cu cât atrag după ele consecinţe grave, precum dezvoltare improprie, excludere socială sau nerecunoaşterea drepturilor.
Până la finalul anului 2009, conform estimărilor Băncii Mondiale, 351.000 de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 14 ani vor fi afectaţi de sărăcie. Prin comparaţie cu această grupă de vârstă, tinerii (15-24 ani) continuă să se confrunte cu cel mai mare risc de sărăcie. În prezent, copiii şi tinerii reprezintă 43% din populaţia afectată de sărăcie, atât în 2008 cât şi în 2009. O altă problemă la nivel naţional este rata abandonului şcolar, care a crescut de 3 ori pentru învăţământul primar şi gimnazial în perioada 2000-2007. Peste 70.000 de copii sunt astăzi obligaţi să muncească pentru a supravieţui, în loc să meargă la şcoală, iar dintre aceştia 1,200 trăiesc şi/sau muncesc pe stradă în Bucureşti.
“Salvaţi Copiii, prin intermediul Festivalului Brazilor de Crăciun, doreşte, în primul rând, să obţină fondurile necesare pentru continuarea derulării programelor de educaţie şi sprijin pentru copiii din medii sărace şi extinderea numărului beneficiarilor. De asemenea, dorim să transmitem comunităţii şi un mesaj legat de problemele actuale, care au consecinţe asupra tuturor. Sărăcia este una dintre probleme globale actuale cele mai grave şi reprezintă o ameninţare cu atât mai mare, cu cât afectează îndeosebi copiii” declară Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.
Festivalul Brazilor de Crăciun reprezintă una dintre cele mai importante surse de obţinere de fonduri a organizaţiei Salvaţi Copiii. Eveniment de caritate anual, Festivalul Brazilor de Crăciun este organizat sub forma unei licitaţii de brăduţi de Crăciun, creaţi special pentru această ocazie de unii dintre cei mai cunoscuţi designeri români. Sumele strânse în ediţiile anterioare au fost utilizate pentru a sprijini peste 2.400 de copii şi familiile lor prin diverse programe de educaţie. De asemenea, 240 de biblioteci şcolare din 15 judeţe au fost dotate iar 8.000 de copii au fost reintegraţi în ciclul şcolar.
În prezent, în programele Salvaţi Copiii România – educaţie, combaterea violenţei împotriva copilului, promovarea drepturilor copilului, protecţie socială, campanii de conştientizare şi advocacy ş.a. – sunt incluşi peste 30.000 de copii anual. Salvaţi Copiii Romania deţine în prezent 19 centre educaţionale pentru copiii defavorizaţi în Bucureşti (5 centre), Iaşi, Reşiţa, Timişoara (2 centre), Târgovişte, Cluj, Craiova, Constanţa, Târgu Mureş, Bistriţa, Focşani, Petrila, Braşov şi Topoloveni, 3 dintre acestea fiind deschise în cursul anului 2009 datorită, în parte, fondurilor obţinute la Festivalul Brazilor din anul 2008.
Licitaţia brăduţilor creaţi special pentru ediţia 2008 a Festivalului Brazilor de Crăciun, alături de vânzarea biletelor de tombolă şi sponsorizările obţinute anterior serii, au adunat anul trecut suma de 349.300 de euro.
{mosloadposition user10}