După succesul înregistrat în 2006, festivalul Bookfest şi-a deschis astăzi pentru a doua oară porţile, pentru ca toţi iubitorii de carte şi lectură să trăiască din nou bucuria unei călătorii reale în universul literaturii şi al informaţiei. Salonul de carte este organizat de Asociaţia Editorilor din România (A.E.R.), în colaborare cu toate celelalte asociaţii de profil din ţară şi se desfăşoară în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo, între 6 şi 10 iunie.
La acest eveniment participă peste 200 de edituri, printre ele numărându-se Rao, Humanitas, Curtea Veche, Polirom, Teora, All, Corint, Nemira, Reader’s Digest şi multe altele. Expozanţii s-au întrecut în pregătirea unor momente unice pentru cititori, pregătind peste 10.000 de titluri şi aducând în prim-plan scriitori consacraţi, dar şi vedete culturale ale momentului. În timpul celor cinci zile de festival, la Bookfest vor avea loc peste 190 de evenimente.
“Bookfest reprezintă cel mai potrivit cadou pe care îl putem face publicului îndrăgostit de carte – o multitudine de edituri, de lansări de carte şi de personalităţi ale culturii româneşti şi internaţionale adunate în acelaşi loc. Sperăm însă că vom stârni şi interesul celor pentru care lectura a trecut de mult timp pe planul secund, din cauza priorităţilor zilnice. Oricare le sunt preferinţele în materie de cărţi, avem surprize pentru toţi şi îi aşteptăm cu drag să intre măcar pentru câteva zile în universul relaxant al literaturii”, declară Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România.
La această a doua ediţie, Bookfest îşi doreşte să ofere o nouă imagine conceptului de salon de carte prin spaţii mai generoase, prin evenimente – spectacol, care vor prezenta publicului cei mai îndrăgiţi autori, dar şi prin spaţii cu tematică specială, unde vor avea loc în permanenţă întruniri sau dezbateri.
Astfel, pe lângă cei 4.000 de metri pătraţi de standuri ale expozanţilor, vizitatorii găsesc aici spaţiul Agora, unde cei interesaţi de dezbateri culturale, literare şi sociale pot asculta păreri diverse din partea scriitorilor, a publiciştilor şi jurnaliştilor, precum şi ale altor oameni implicaţi în activităţi culturale sau pot participa la diverse evenimente ale cărţii.
Pentru cei care şi-au pierdut antrenamentul pentru lectură sau care sunt mai aproape de lumea virtuală decât de un eveniment clasic, a fost amenajat un spaţiu special, numit Audio&E-books, unde pot fi ascultate sau accesate cărţile preferate printr-un simplu click.
Bookfest s-a gândit şi la copii, pentru care a pregătit un spaţiu special, 0-9 ani, unde cei mici se pot juca în voie şi unde vor avea loc întâlniri cu personaje din lumea poveştilor prin intermediul unor actori talentaţi care vor citi pentru ei.
Cei atraşi de arta culinară pot veni într-o zonă special amenajată, denumită Culinaria, în care pot pregăti mâncăruri alături de vedete sau pot participa la concursuri pentru cea mai reuşită mâncare după o reţetă din carte.
Organizatorii s-au gândit şi la vizitatorii care doresc un moment de refugiu, unde să poată citi în linişte cartea preferată. De aceea au creat Silentium, un spaţiul izolat de draperii groase, în care te poţi refugia de zgomot.
Bookfest a primit, la ediţia din acest an, vizita unei mari personalităţi a culturii internaţionale: domnul Peter Weidhaas, preşedinte al Conferinţei Internaţionale a Târgurilor de Carte, care a fost timp de 25 de ani la conducerea celei mai importante manifestări de profil din lume: Târgul de carte de la Frankfurt. Pe lângă un astfel de oaspete, editurile participante au mai invitat la Bookfest o serie de personalităţi ale culturii şi literaturii româneşti, dar şi “prieteni ai cărţii” – Monica Tatoiu, Robert Turcescu, Mihaela Rădulescu, Lucian Mândruţă, Ion Caramitru, Horaţiu Mălăiele şi mulţi alţii.
{mosloadposition user10}