Nu mai este un secret pentru nimeni. Practicarea unui sport este un lucru sănătos, indiferent de mediul în care alegi să o faci: într-o sală de sport sau în aer liber. Dacă serviciul tău presupune un mod de viaţă stresant şi sedentar, este recomandat ca mişcarea să devină o prioritate în programul tău. Dar deşi 89% dintre români consideră activităţile fizice importante, numai jumătate dintre aceştia (46%) le şi practică în timpul lor liber. În ceea ce-i priveşte pe bucureşteni, 7 din 10 cred că mişcarea are un aport important asupra sănătăţii lor. Editura Preda Publishing susține practicarea sportului în toate formele sale, indiferent că este vorba de sălile de sport sau în aer liber. Beneficiile nu vor întârzia să apară atât la nivel fizic, psihic, cât şi social. Întrebarea care se pune, în acest sens, este următoarea: Ce e mai atractiv pentru români: sportul indoor sau outdoor?
Studiile arată că românii îşi încep săptămâna în forţă, mergând la sală cel mai des în ziua de luni. Sunt două veşti privind numărul celor care practică constant acest sport. Vestea proastă este că numai 4% dintre români sunt înscrişi într-un centru de fitness şi 3% într-un centru sportiv. Însă vestea bună este că, anul trecut, numărul abonamentelor la cluburile sportive a crescut cu 12% faţă de anul precedent. Ceea ce ne face să sperăm că sportul poate deveni în viitor un mod de viaţă pentru cei mai mulţi dintre noi. Dar atunci când merg la sală, românii nu glumesc. 4 din 10 persoane ard între 300 şi 500 de calorii la o sesiune, iar cei care merg de 3-4 ori pe săptămână lucrează la aparate între 40 şi 60 de minute.
Există sporturi la care românii nu dau înapoi: cele în aer liber. 72% dintre români merg pe jos sau cu bicicleta pentru a ajunge dintr-un loc în altul. Dintre aceştia, 55% merg pe jos sau cu bicicleta zilnic. În ceea ce privește locațiile în care cei mai mulți români preferă să-și consume energia fizică acestea ar fi terenurile special amenajate, majoritatea fiind pasionați de sporturile de echipă (29%). De asemenea, şi aparatele de fitness amplasate în parcuri par a fi extrem de utile şi asta pentru că 21% dintre români practică sporturi în spaţii publice.
Sportul este modalitatea perfectă prin care te poţi elibera de stres şi de oboseală. În plus, îţi va îmbunătăţi buna dispoziţie, somnul, dar şi încrederea în tine. Iar acest lucru se va reflecta şi în relaţia cu cei cu care interacţionezi.
Preda Publishing a realizat un infografic în care a adunat toate aceste date.
Preda Publishing este o editură unică pe piaţa românească, dedicată în întregime sportului, în toate formele sale: alergare, ciclism, triatlon, alpinism sau sporturi cu mingea. Fondată în 2011, de un grup de iubitori ai sportului, Preda Publishing promovează un stil de viaţă sănătos, bazat pe mişcare, dietă echilibrată şi respect pentru natură. În prezent, oferta Preda Publishing este structurată pe urmatoarele colecţii:
iRun, colecţie dedicată alergării, fie că este vorba de pistă sau alergări montane, sprint, maraton sau ultramaraton
iBike, colecţie dedicată ciclismului
iTri, colecţie dedicată triatlonului, sport ce capătă din ce în ce mai mulţi adepţi în Romania
iBall, colecţie dedicată fotbalului şi eroilor săi
iClimb, colecţie dedicată alpinismului şi iubitorilor muntelui
iLegend, colecţie dedicată legendelor sportului.