Saint-Gobain, liderul mondial în domeniul habitatului și al materialelor de construcții, investește constant în acțiuni de responsabilitate socială pentru a asigura confortul și bunăstarea comunităților în care activează. Astfel, anul acesta, Grupul francez sprijină două mari proiecte sociale, unul adresat comunităților defavorizate din Buftea, localitate în apropierea capitalei, iar celălalt susținând copiii diagnosticați cu cancer. Ambele proiecte ajung la investiții în valoare de aproximativ 84000 Euro.
„Suntem mândri că putem susţine proiecte în concordanță cu misiunea noastră de a o oferi acces la spații de locuit durabile și eficiente energetic inclusiv persoanelor din comunitățile defavorizate. Oriunde ne desfăşurăm activitatea, oriunde ne petrecem timpul, acasă sau la serviciu, gândurile şi acţiunile noastre trebuie să fie o sursă pozitivă de inspiraţie pentru cei din jur. Să încercăm să îi ajutăm pe cei mai puţin norocoşi decât noi, prin toate mijloacele de care dispunem şi, mai mult decât atat, să creăm oportunităţile necesare susţinerii celor de lângă noi”, menționează Irina Lada, Coordonator de Comunicare pentru Grupul Saint-Gobain din România şi Bulgaria.
Construcţia unui centru comunitar eficient energetic la Buftea
Fundația Saint-Gobain Initiatives va dona 67500 de Euro Asociaţiei Habitat for Humanity România, pentru construirea unui centru comunitar eficient energetic în Buftea. Proiectul are ca scop dezvoltarea comunității locale din oraşul Buftea, facilitând accesul zilnic la educație și activități conexe pentru 50 de copii şi sprijinind alţi 150 de copii, prin construirea unui centru comunitar eficient energetic într-o comunitate săracă din apropierea Bucureștiului.
Rolul principal al centrului comunitar este acela de a preveni absenteismul școlar în rândul copiilor din familii defavorizate și îmbunătățirea performanțelor școlare ale beneficiarilor.
50 de copii vor beneficia zilnic de programe care le vor spori motivația de a învăța și de a-și dezvolta abilități suplimentare prin intermediul unor activități educaționale integrate, adaptate nevoilor lor. Un total de 200 de copii defavorizați (beneficiari individuali) vor participa periodic la activități educaționale și de orientare pentru integrare, consiliere și educație formală și informală pentru dezvoltarea abilităților practice și artistice.
Proiectul va fi realizat în colaborare cu Asociaţia Habitat for Humanity România, urmând ca centrul să fie administrat de către Asociația Hercules, care are o experienţă de peste 10 ani în lucrul cu copiii care provin din familii sărace. Asociaţia administrează un centru similar în Costești, județul Argeș, care deservește circa 300 de copii și adulți din comunitatea locală.
Pe lângă sprijinul social, educațional și material, centrul comunitar este menit să promoveze solidaritatea și să încurajeze toți membrii comunității – inclusiv părinții și persoanele în vârstă – să devină activi și să se implice în activitățile centrului.
Centrul va respecta principiile eficienței energetice, în scopul reducerii cât mai mult posibil a costurilor utilităților.
MagiCAMP, mai mult decât o tabără
MagiCAMP este o tabără pentru copii și adolescenți din România care luptă cu cancerul, leucemia şi talasemia. Beneficiari sunt, de asemenea, copiii mari arşi (Connectiv Camp) şi copiii care au pierdut pe cineva drag (GriefCAMP). Tabăra oferă participanților o activitate interactivă, de interior și de exterior, unde copiii dobândesc abilități, își fac noi prieteni și se gândesc mai puțin la problemele lor.
MagiCAMP a început în 2014, cu 31 de copii. În 2016, MagiCAMP a găzduit 180 de copii și cifrele vor continua să crească cu cel puțin 50% în fiecare an, astfel încât peste 2000 de copii să fie deserviți în următorii 5 ani, atât prin tabere de vară cât și prin programe pe tot parcursul anului.
Fundația Saint-Gobain a donat 16000 Euro pentru construirea si dotarea cu toate echipamentele necesare a bucătariei sediului MagiCamp.
Noul proiect de construcție verde are, de asemenea, sprijinul Consiliului Român pentru Clădiri Verzi – Romanian Green Building Council (https://www.rogbc.org/en/) și al mai multor companii și organizații studențești specializate în proiectarea și promovarea clădirilor verzi și a îmbunătățirii eficienței energetice.