Safetech Innovations (BVB: SAFE), o companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București, cu birouri în București, Londra, Reston și Abu Dhabi, anunță semnarea unui parteneriat cu Phriendly Phishing, o companie globală specializată în furnizarea de soluții de training de securitate cibernetică și simulare de tip phishing. În urma acestui parteneriat, Safetech Innovations devine distribuitorul în Europa și Marea Britanie al soluțiilor furnizate de Phriendly Phishing. Semnarea acestui parteneriat reprezintă un pas semnificativ în dezvoltarea companiei la nivel internațional.
„Semnarea unui parteneriat de distribuție pentru întreaga regiune europeană cu un furnizor renumit, Phriendly Phishing, demonstrează capabilitățile globale ale Safetech și consolidează poziția noastră de furnizor de soluții de securitate cibernetică de ultimă generație pe piața europeană. Selecția noastră ca partener de către o companie atât de cunoscută continuă să confirme capacitatea noastră de a atinge obiective comerciale menținând în același timp stabilitatea financiară și competențele tehnice. Acest parteneriat, facilitat cu sprijinul colegilor noștri de la subsidiara Safetech din Marea Britanie, validează strategia noastră de extindere globală și atestă calitatea excepțională a serviciilor și soluțiilor noastre. Suntem entuziasmați de oportunitățile pe care acest parteneriat le aduce și rămânem dedicați obiectivelor noastre principale de dezvoltare a companiei, oferirea de valoare adăugată clienților noștri și asigurarea unui peisaj digital mai sigur pentru companiile din Europa și nu numai”, a declarat Victor Gânsac, Președintele Consiliului de Administrație și CEO al Safetech Innovations.
În urma acestui parteneriat, subsidiara din Marea Britanie a Safetech Innovations își va dezvolta competențele de Managed Security Service Provider (MSSP) în Marea Britanie și Irlanda pentru a deservi clienți din diverse industrii. Astfel, compania va oferi o gamă largă de servicii de securitate care vor viza protejarea sistemelor de informații, rețelelor și datelor clienților săi de potențiale amenințări și atacuri cibernetice.
„În cadrul acestui parteneriat, Safetech Innovations va permite rețelei lor de companii specializate (reselleri) să furnizeze soluția Phriendly Pishing de simulare de tip phishing și training în securitate cibernetică, clienților finali din teritoriul vizat”, a declarat Karina Mansfield, Director General, Phriendly Phishing.
Safetech Innovations este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București începând cu 6 februarie 2023 și se tranzacționează sub simbolul SAFE. În prezent, compania are o capitalizare de piață de aproximativ 202 de milioane de lei.