Safetech Innovations, o companie de securitate cibernetică listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, raportează pentru anul 2020, o cifră de afaceri de 14,7 milioane lei, în creștere cu 43% față de anul 2019 și un profit net de 3,1 milioane lei, cu 148% mai mult, comparativ cu anul anterior. În 2020, marja profitului net a atins un nivel record de 21%.
„Într-un an marcat de o pandemie globală, în care companiile s-au luptat să funcționeze în continuare, afacerea noastră a prosperat. Doresc să mulțumesc întregii echipe Safetech Innovations pentru contribuția adusă în dezvoltarea companiei pe parcursul anului trecut. În linie cu politica noastră de dividende, rezultatele extraordinare din 2020 vor fi distribuite sub un model hibrid, unde o parte din profit va fi capitalizată și investitorii noștri vor beneficia de acțiuni gratuite, iar o altă parte va fi distribuită în numerar. Considerăm că acest echilibru între capitalizare și distribuire de numerar este unul perfect și oferă companiei capital suficient pentru continuarea dezvoltării accelerate. În același timp, acționarii Safetech Innovations sunt recompensați pentru încrederea acordată afacerii noastre,” a declarat Victor Gânsac, CEO Safetech Innovations.
În 2020, Safetech Innovations a înregistrat venituri operaționale de 18,5 milioane lei. Din suma respectivă, 7,8 milioane lei au provenit din vânzarea de servicii de securitate, o creștere de 54% față de 2019, iar 6,7 milioane lei au provenit din servicii de mentenanță și suport soluții de securitate precum și din implementarea de soluții de securitate. Alte 3,4 milioane lei au fost fonduri UE nerambursabile accesate de companie în anul 2020 în cadrul proiectului SafePIC, ce are ca scop creșterea capacității de răspuns a echipei de intervenție rapidă în caz de urgență (STI-CERT) la atacuri și incidente de securitate cibernetică. Pe parcursul anului 2020, Safetech Innovations a furnizat servicii de securitate cibernetică pentru peste 50 de clienți din România și din străinătate.
În 2020, Safetech Innovations a implementat o nouă organigramă, precum și noi fluxuri și proceduri de lucru în vederea eficientizării activității. Ca urmare, în 2020, compania a înregistrat o creștere cu 23% a productivității valorice a muncii. Acest lucru a produs un efect pozitiv direct asupra majorării ratei de profitabilitate, care a crescut de la 16% la 21%. Mai mult, pe parcursul anului 2020, compania s-a adaptat la contextul general al crizei sanitare prin implementarea de măsuri tehnice organizaționale, astfel încât, 95% din serviciile și soluțiile de securitate cibernetică oferite de Safetech Innovations au putut fi furnizate și implementate de la distanță. În anii ce urmează, acest lucru va ajuta organizația să își mărească numărul de clienți pe piețele externe. Pentru 2021, compania estimează o cifră de afaceri de 20 milioane de lei din activitatea principală și un profit net de 4,5 milioane lei.
În linie cu politica de dividende a Safetech Innovations, conducerea va propune în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din data de 16 aprilie 2021, o capitalizare de 2,5 milioane lei din profit și distribuirea de dividende în numerar în valoare de 437.500 de lei. Astfel, acționarii vor primi pentru fiecare acțiune deținută, 4 acțiuni gratuite SAFE, precum și 0,14 lei.
Safetech Innovations este listată pe piața AeRO din data de 29 ianuarie 2021. Acțiunile SAFE sunt în acest moment cele mai tranzacționate instrumente financiare de pe piața AeRO în 2021. În doar 21 de zile de la debut, investitorii au tranzacționat acțiuni în valoare de 23,6 milioane lei, ceea ce înseamnă o valoare medie pe zi de 1,1 milioane lei. La 1 martie 2021, înainte de publicarea rezultatelor financiare preliminare, acțiunile SAFE se tranzacționau la un preț de 31,6 lei pe acțiune. Prin urmare, capitalizarea de piață a Safetech Innovations a ajuns la 102 milioane lei.