Serialul va putea fi urmărit în fiecare miercuri şi joi
Produs de Ruxandra Ion, după scenariul semnat de Radu Grigore şi Simona Macovei, Sacrificiul va avea marea premieră miercuri, 11 septembrie, respectiv joi, 12 septembrie, de la ora 20:00, la Antena 1. Producţia ce va avea două difuzări pe săptămână, respectiv în zilele de miercuri şi joi, este o saga de familie cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii din Bucureşti şi din împrejurimi.
Miercuri şi joi, de la ora 20.00, telespectatorii vor putea viziona primele două episoade ale serialului ce se bucură de o echipă de producţie cu o vastă experienţă în lumea serialului, dar şi de o distribuţie de excepţie.
Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Ana Ciontea, Viginia Rogin, Marian Râlea, Claudiu Istodor, Mihai Sandu Gruia, Bogdan Stanoevici, Cristi Iacob, Denis Hanganu, Oana Cârmaciu, Ioana Blaj, Mihai Călin, Cristina Ciobănaşu, Oana Zăvoranu, Vlad Gherman, Doiniţa Oancea, Ana Creţu, Daniel Nuţă, Alexandru Ion, Michaela Prosan, Cosmina Dobrotă, Andrei Barbu, Damian Draghici, Alina Florescu, Dorian Popa, Gabi Ciocan, Emi Baroc, Conrad Merincoffer, Julia Marcan şi Tudor Roşu vor putea fi urmăriţi în fiecare miercuri şi joi, de la 20:00, la Antena 1, în Sacrificiul.
Noul serial va fi produs pentru Antena 1 de Dream Film Production, o companie specializată în producția de fiction. Telespectatorii pot avea acces la imagini de culise şi pot vedea în timp real cum decurg filmările pentru Sacrificiul urmărind conturile oficiale ale serialului.
Facebook: https://www.facebook.com/sacrificiuloficial/
Instagram: www.instagram.com/sacrificiuloficial
Youtube: https://www.youtube.com/channel/UC9–k-tNDL8dA5s_cgTLgwg?fbclid=IwAR2XSybWAL9JsWkieVRxr8sgq934eX_ghl5B2DSpNf9WPLqC0jQwJV7DFDQ