Luni, 25 ianuarie, TVR 3 transmite în direct o manifestare cu totul specială: aniversarea lui Birlic. De la ora 17,50, sub titlul „Măria Sa, Birlic!” se va lansa de la Bucureşti filmul documentar cu acelaşi nume, realizat de Carmen Olaru, producţie a studioului TVR Iaşi. În jurul acestui documentar are loc evenimentul aniversar 105 ani de la naşterea actorului. Gazda transmisiunii directe de la UNITER va fi Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti, toate instituţiile menţionate fiind partenere în acest demers împreună cu Asociaţia Culturală „Grigore Vasiliu Birlic”, iar Marina Constantinescu va modera discuţia despre actor.
Invitaţi la acest eveniment sunt autoarea filmului şi câţiva dintre actorii care l-au cunoscut pe Grigore Vasiliu Birlic. Va vorbi în primul rând Radu Beligan, cel care a jucat cel mai mult împreună cu Birlic, dar vor povesti şi Carmen Stănescu, Ion Lucian, Draga Olteanu Matei, Stela Popescu sau Iurie Darie. Toţi cei menţionaţi au fost intervievaţi de Carmen Olaru în documentarul „Măria Sa, Birlic!” şi au ce spune oricând despre cum era cel care rămâne cu adevărat smbolic pentru teatrul românesc.
De la ora 18,00, TVR 3 a programat filmul documentar* „Măria Sa, Birlic!”, realizat de Carmen Olaru, prin studioul TVR Iaşi.
Timp de doi ani, Carmen Olaru s-a documentat, a mers în Fălticeni, pe urmele actorului de comedie, descoperindu-i nepotul – pe Radu Mihail Şerban şi chiar strănepotul – Alex Şerban (pe linia uneia dintre surori), care azi trăieşte la New York. Documentarul relevă aspecte mai puţin cunoscute, cum ar fi, de pildă, faptul că Birlic era pasionat de maşini, reaminteşte că era foarte generos, sprijinea tinerii actori şi arată cum era Birlic cel dincolo de scenă. În film sunt prezente mărturii- document : cea a fostului impresar al actorului, Gabi Michăilescu (care astăzi nu mai trăieşte), apoi regizorul Aurel Miheleş, sau nepotul lui Birlic, Radu Mihail Şerban (fiul scriitorului Mihail Şerban) , fiecare cu povestea relaţiei cu actorul.
Tot pe TVR 3, de la ora 21,00, într-o transmisiune directă de la UNITER, Marina Constantinescu va modera emisiunea numită, evident „Măria Sa, Birlic!”, sub titulatura ”Amintiri despre Birlic”, cu discuţii libere cu invitaţii: actori, regizori, membri ai familiei.
Pentru cei care vor să revadă filmul documentar „Măria Sa, Birlic!”, TVR 3 îl redifuzează tot luni, de la ora 0,00.
Grigore Vasiliu Birlic s-a nascut şi s-a format la Fălticeni (24 ianuarie 1905), apoi s-a şcolit la Cernăuţi, este unul dintre cei mai mari actori de comedie din România. Galeria Oamenilor de Seamă din oraşul natal păstrează câteva documente inedite donate de cea de a doua sa soţie, Valeria Nanci.
{mosloadposition user10}