Oana Stoica-Mujea
Scriitoare
Bineînţeles că printre primele întrebări adresate unui scriitor se numără şi: „Cum îţi creezi personajele”. Eu una m-am plictisit de întrebarea asta pentru că nu m-am gândit niciodată serios la ea. Ba mai mult, am avut aroganţa să cred că într-adevăr eu le creez, eu le dau viaţă, eu mă joc cu ele ca la teatru de păpuşi, trăgând sforile şi umilindu-le până când mintea mea oboseşte să mai facă asta.
Nimic mai fals.
Pentru un începător în ale scrisului e uşor să sufere de aroganţa de care vă povesteam, dar după un timp îţi dai seama că lucrurile nu stau chiar aşa. Desigur, scriitorul trasează principalele trăsături ale personajului. Fiecare îl gândeşte mai mult sau mai puţin. Dar personajele, indiferent de rolul lor, au o mare importanţă pentru carte. Pentru că ele pun literele în mişcare, creează imagini, emoţii etc. Teoretic nu e greu să creezi un personaj. Mai întâi te gândeşti la calităţile lui fizice şi le schiţezi. Pe urmă, în mod automat, trebuie schiţate calităţile morale. Schiţa e schiţă, pentru că o poţi urma un timp, dar pe măsură ce lucrurile avansează, personajul creşte. Vrea să iasă din carapace şi atunci îşi ia libertăţi pe care autorul nu i le dă. Întrebarea e „cât anume din personaj poţi să accepţi tu ca autor”. Când personajele ies de sub control, atunci e clar că autorul nu mai are nici o şansă să dea înapoi. El e doar martorul mut a ceea ce se întâmplă. Oricare din personajele lui poate face lucruri care-l surprind şi pe cel care până atunci avea impresia că ţine sforile.
Nu ştiu cum sunt alţii în raport cu personajele lor, dar eu ştiu un singur lucru: nu există om perfect, aşa că nu există nici personaj perfect. Aici vorbesc atât din punct de vedere fizic cât şi moral. Nu există binele absolut sau răul absolut. Între acestea trebuie să existe un echilibru. Uneori balanţa înclină mai mult într-o parte decât în cealaltă, dar şi acest lucru este perfect normal dacă e să privim în jurul nostru.
Personajele pe care le creează scriitorii, cu siguranţă însumează însuşiri ale unor oameni reali. Când ajungi să creezi personajul perfect, pe lângă faptul că eşti nerealist, mai există şi natura psihologică. Anume: iei de la toţi oamenii pe care-i cunoşti doar părţile bune şi le pui într-un singur personaj, creând astfel binele absolut. Acel om pe care nici Dumnezeu nu a reuşit să-l creeze.
Personajele cărţilor trebuie lăsate libere. Lăsate să-şi expună trăirile, chiar dacă nu sunt din cele mai frumoase, iar cititorul s-ar fi aşteptat ca acesta să gândească ca un înger abia pogorât pe pământ. Personajele pot fi îndrumate, dar autorul nu are nici un drept de-a se pune în calea lor. Îşi poate sfătui personajul fără a încerca să-i deterioreze personalitatea.
Asta înseamnă să creezi un personaj care să pară real, viu, cu sentimente. Aşa îmi creez personajele. După primele pagini le las libere să-şi urmeze destinul, să facă ceea ce simt. Dacă reuşiţi să faceţi asta, atunci puteţi vorbi despre un personaj, iar cititorii îl pot judeca sau îi pot înţelege motivaţiile. Pentru că, orice am spune noi, fiecare cititor vede personajul X în alt fel.
Acestea fiind spuse, vă las să vă creaţi personajele. Nu uitaţi să le daţi libertate, pentru că nici vouă nu v-ar face plăcere să vă îngrădească cineva.
Oana Stoica-Mujea este deja autoarea mai multor lucrări, dintre care amintim Războiul reginelor (2 volume), Indicii anatomice (un foarte apreciat roman poliţist), Regina elfă volumul I etc. O găsiţi pe Oana şi pe blogul său. {mosloadposition user10}
