Luni, 24 iunie, de la ora 23.00
Invitatul cu care Marina Constantinescu încheie actualul sezon al emisiunii Nocturne este ziaristul şi scriitorul Mircea Carp. Luni, 24 iunie, de la ora 23.00, telespectatorii TVR 1, TVR HD şi TVR+ vor recunoaşte salutul „Să auzim numai de bine!", care aparţine lui Mircea Carp, dar vor fi şi martorii unor poveşti cutremurătoare de pe front, din închisoare, ale unui om care mai are puterea să se considere norocos la cei 90 de ani ai săi.
În demersul declarat de a face radiografia puterii verbului, a responsabilităţii, a compromisului, a vinei, a asumării, a derapajului, Marina Constantinescu va încerca să afle de la invitatul ei parcursul profesional al acestuia, ce însemnă să faci meseria de jurnalist, dar şi despre cine poartă vina în cazurile de manipulare şi dezinformare de care este acuzată presa.
Militar de profesie, ofiţerul Carp a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Din raţiuni pur politice a fost exclus din armată. Ulterior a emigrat în SUA, unde a lucrat la postul de radio „Vocea Americii". Aici a fost crainic, apoi redactor şi, în final, şeful Serviciului Românesc al postului. Din 1979 s-a mutat la Radio Europa Liberă din München.
„Meseria mea a fost căzută din cer. Cineva din America mi-a oferit şansa să vorbesc la radio. Am avut o voce bună, care a străpuns", îşi aminteşte Mircea Carp, invitatul Nocturnelor de la TVR 1, TVR HD şi TVR+.
Mircea Carp consideră că vina manipulării şi a dezinformării o poartă managerii din presă, care cer şi obligă jurnaliştii la o grabă prea mare – „Din punct de vedere al ştirii este important, dar din cel al comentariului… eu rămân totuşi un aderent al consistenţei şi răspunderii." (Mircea Carp)
Vorbind despre presa din Franţa, al cărei admirator se declară, invitatul recunoaşte că ştirea urmează rapid după eveniment, dar comentariile şi editorialele vin şi la trei zile după, fără nicio ruşine. Pentru că acolo există răspunderea cuvântului: „Există această viteză teribilă de a ţine la curent oamenii cu tot ce se întâmplă şi, de fapt, foarte des îi dezinformăm." (M.C.) Şi tot Mircea Carp continuă „Noi, la Vocea Americii, apoi la Europa Liberă, pe vremuri, nu am fi îndrăznit să comentăm o ştire. Ştirea era ştire. Comentariul venea la „Revista Presei", într-un editorial. Părerea mea nu trebuia să existe".
În serile de luni, în perioada 1 aprilie – 20 iunie, Marina Constantinescu a stat de vorbă cu jurnalişti de impact din presa românească, fără nicio intenţie de a judeca, ci doar cu aceea de a înţelege derapajele de la deontologia profesiei de jurnalist. În actualul sezon Nocturne, Marina Constantinescu a încearcat o radiografie a societăţii şi, implicit, a presei româneşti prin interviuri cu jurnalişti de primă linie. „Încercarea mea a fost de a radiografia şi altfel ce înseamnă un lider de opinie, acela din mass media”. (Marina Constantinescu)
Dialogul pe teritoriul Nocturnelor s-a purtat cu jurnaliştii Marius Tucă, Liviu Mihaiu, Emil Hurezeanu, Mihai Gâdea, Robert Turcescu, Radu Banciu, Radu Moraru, Ovidiu Ioaniţoaia şi Cristian Geambaşu, Ion Cristoiu şi Mircea Carp.
Întreaga colecţie de emisiuni Nocturne poate fi vizionată online pe www.tvrplus.ro, iar cei interesaţi pot interacţiona cu echipa emisiunii pe pagina de Facebook – //bit.ly/NocturneTVR1.