Sâmbătă, 16 martie, echipa Plantăm fapte bune în România a plantat la Cuza Vodă, în județul Galați, 3.000 de puieți de gladiță și 2.000 de puieți de salcâm pe un teren degradat de peste 1 ha, pe laturile celor 4 ha plantate în toamna anului 2018.
Ziua de plantare a început cu temperaturi aproape de limita înghețului, iar voluntarii au fost udați de o ploaie în repriza și biciuți de vânt. În ciuda vremii, aceștia nu au vrut sa părăsească zona de plantare și au depus efort pentru a finaliza acțiunea.
„Ne-am îndeplinit obiectivul de a planta pe toată suprafața pregatită. Pentru sporirea gradului de prindere a puieților, am pus mare acccent pe calitatea lucrărilor de plantare. Apreciez efortul deosebit depus de fiecare plantator în parte. Am ales să facem fapte bune, indiferent de loc, timp, vreme sau împortiviri. Și, cum spunea Carol Bellamy, în slujirea celor mai bune interese ale copiilor, slujim cele mai importante interese ale umanităţii”, a declarat Petru Sandu, coordonator județean Galați.
Organizatori locali: Primăria și Consiuliul Local al comunei Cuza Vodă.
Susținători: Leroy Merlin, Autonom, ArcelorMittal Galați, Inspectoratul de Jandarmi Județean Galați, Asociația Șoimii Dunăreni Galați , Asociația Mecanturist Galați, Universitatea Dunărea de Jos Galați.
Parteneri naționali: JYSK, Bergenbier și Dedeman. Susțin financiar inițiativa: Daikin, FAN Courier, Groupe Renault România, Kaufland și SIXT.
Mulțumim tuturor voluntarilor, partenerilor și susținătorilor care ne-au sprijinit eforturile ca ziua de plantare să fie o reușită.