Vineri, 19 ianuarie, respectiv sâmbătă, 20 ianuarie, la TVR, s-au înregistrat 22 din cele 24 de videoclipuri participante la semifinalele naţionale ale concursului Eurovision Song Contest 2007.
Vineri, între orele 11.00 – 19.00, au fost înregistrate videoclipurile pieselor interpretate de Nico (două piese), Desperado & Tony Poptămaş (două piese), Daniela Răduică, Moni-K, Ionuţ Ungureanu – Provincialii, Trupa Veche, Tibi Scobiola, Locomondo şi Celia, iar sâmbătă, de la 10.00 la 17.00, s-au înregistrat videoclipurile pieselor cântate de Jasmine, Respect, Giulia Nahmany, Wassabi, Simplu & Andra, Morandi & Wassabi, New Effect feat. Moni-K, Marcel Pavel, Gabriel Huiban, Ada şi Spitalul de Urgenţă. Duetul trupelor RedNex şi Ro-Mania a rămas de filmat azi, 22 ianuarie, iar trupa Indiggo nu s-a prezentat la înregistrare. De altfel, la solicitarea celor două gemene, care vor reveni dintr-un turneu din Statele Unite, s-a produs o modificare în listele celor două semifinale. New Effect şi Moni-K au acceptat o rocadă cu Indiggo, aşa încât gemenele să cânte în a doua semifinală, iar nu în prima, cum fusese stabilit de comun acord cu organizatorii.
Chiar dacă s-a muncit „la foc continuu”, imprimările au decurs bine, iar artiştii s-au declarat mulţumiţi de organizarea celor două zile. Faptul că interpreţii îşi iau munca foarte în serios l-a demonstrat prezenţa solistei Trupei Vechi, Oana, venită la platou chiar şi cu piciorul în ghips!… Artiştii au avut o atitudine fair-play unii faţă de alţii; Marcel Pavel şi Marius Moga s-au cunoscut personal abia sâmbătă, la TVR. Deşi adversari pe scenă, cei doi s-au îmbrăţişat ca doi vechi prieteni şi şi-au urat succes reciproc.
Artiştii prezenţi la filmări au tras la sorţi şi ordinea intrării în concurs. Astfel, pe 27 ianuarie, veţi putea urmări prima semifinală în următoarea desfăşurare:
1. Crazy – Morandi & Wassabi
2. Music in My Soul – Jasmine
3. Stay United – Spitalul de Urgenţă
4. I Will Love You – Respect
5. Make-It – Giulia Nahmany
6. Nu insista – Daniela Răduică
7. Where Were You – Desperado şi Tony Poptămaş
8. Sinada – New Effect feat. Moni-K
9. Liubi, liubi,I Love You – Locomondo
10. Well-o-wee – RedNex feat. Ro-Mania
11. Dulce-amăruie – Nico
12. Rubber Girl – Gabriel Huiban.
În cea de-a doua semifinală, cea din 3 februarie, vom asculta piesele după cum urmează:
1. În lumea mea – interpret: Moni-K
2. Dracula, My Love – interpret Simplu & Andra
3. Nu pot să uit – interpret Tibi Scobiola
4. Love Is All You Need – interpret Nico
5. Şoapte – interpret Celia
6. You and Me – interpret Ada
7. Do the Tango with Me – interpret Wassabi
8 European – a Beautiful Sin – interpret Desperado & Tony Poptămaş
9. Lovestruck – interpret Indiggo
10. Time – interpret Ionuţ Ungureanu – Provincialii
11. Deci 20 – interpret Trupa Veche
12. No podre vivir – interpret Marcel Pavel.
Repetiţiile pentru prima semifinală se vor desfăşura în zilele de 25, 26 şi 27 februarie, iar pentru cea de-a doua în 1, 2 şi 3 februarie. „Pentru a nu da naştere la interpretări privind favorizarea unora sau altora dintre concurenţi, am hotărât să fim mai restrictivi şi în privinţa participărilor la repetiţii. De altfel, aceleaşi condiţii sunt valabile şi la concursul european”, declară Dan Manoliu, coordonatorul proiectului. În cazul în care unul sau mai mulţi dintre concurenţi nu se prezintă la repetiţii, aceasta va atrage după sine descalificarea pieselor respective.
Declaraţiile artiştilor şi a unora dintre compozitori, prezenţi la filmarea videoclipurilor, le veţi putea găsi pe site-ul www.tvr.ro/eurovision .
{mosloadposition user10}