Simplon România, cu sprijinul BNP Paribas Personal Finance prin brandul său comercial Cetelem, lansează programul Fun Finance – Ateliere de educație financiară pentru copii.
Fun Finance – Ateliere de educație financiară pentru copii reprezintă un program de educație financiară online, ce se desfășoară la nivel național și își propune să îi familiarizeze pe copii cu diverse concepte financiare, în vederea dobândirii unui comportament echilibrat și responsabil.
Programul se desfășoară sub forma unor ateliere online, gratuite și se adresează copiilor cu vârste între 10 și 14 ani, cu scopul de a le oferi noțiunile necesare pentru crearea și înțelegerea bugetului personal.
Atelierele vor avea loc pe 18 și 25 noiembrie 2021, 20 și 27 ianuarie 2022, astfel încât să ofere ocazia de participare cât mai multor copii. Informațiile din cadrul atelierelor vor fi prezentate de trainerii Simplon România, cărora li se vor alătura voluntari din cadrul BNP Paribas Personal Finance.
Înscrierile se pot realiza prin accesarea linkului următor: https://www.simplonromania.org/fun-finance/. Locurile sunt limitate.
Conceptele abordate în cadrul atelierelor sunt:
- Înțelegerea distincției nevoie – dorință & importanța economisirii
- Independența financiară – obiceiuri financiare sănătoase
- Munca voluntară, generozitatea, donațiile și rolul lor.
Programul Fun Finance este un proiect dezvoltat de Simplon România și susținut de BNP Paribas Personal Finance prin brandul său comercial Cetelem.
Despre Simplon România
Simplon România creează programe educaționale pentru dezvoltarea competențelor digitale, tehnice și interpersonale, dedicate copiilor și adulților din diverse medii sociale.
Proiectele Simplon România au un caracter dinamic și un conținut interactiv care stimulează creativitatea participanților.
Simplon România susține cele mai noi tehnologii din mediul digital pentru dezvoltarea abilităților necesare în viitor.
Despre Cetelem – www.cetelem.ro, un brand comercial BNP Paribas Personal Finance
Cetelem este prezent pe piața din România din anul 2005. În urma fuziunii dintre Cetelem IFN SA și banca franceză BNP Paribas Personal Finance ce a avut loc în anul 2018, Cetelem a devenit brandul comercial al băncii BNP Paribas Personal Finance SA Paris Sucursala București, care și-a început operațiunile în România în același an. Sub brandul Cetelem, banca oferă servicii de credite de consum în magazin, carduri de credit, credite auto, credite de nevoi personale, fie la locul vânzării, fie la distanță, prin telefon sau Internet. În cei 16 de când este prezent pe piața românească, prin intermediul Cetelem au fost acordate peste 1,8 milioane de credite, iar portofoliul clienților posesori de carduri este de aproximativ 400.000.