Află povestea copilului olimpic, la Next Star
Micile vedete de la „Next Star” sprijină alţi copii care au nevoie de ajutor şi sprijin din partea celor din jur. Dan Negru i-a numit eroi pentru că poveştile lor de viaţă sunt într-adevăr impresionante. Unul dintre eroi se cheamă Stelian, are nouă ani şi este olimpic la informatică. Venirea sa pe lume a fost cel puţin o minune pentru că mama sa, în timpul sarcinii, a făcut meningită şi a intrat în comă. Prin operaţia de cezariană, copilul a reuşit să se salveze, dar din păcate, mama sa nu a fost suficient de puternică şi s-a stins din viaţă după două săptămâni. De atunci, puştiul este crescut de două măicuţe care au mare grijă de el.
Stelian, ce poartă numele Sfântului ocrotitor al copiilor, s-a născut cu viaţa pre moarte câlcând, după cum Dan Negru a numit minunea prin care puştiul a venit pe lume. Povestea impresionantă a ajuns la urechile Ancăi Ţurcaşiu, a lui Andrei de la Alb Negru şi la What’s UP care împreună cu alte vedete de la „Next Star” au pregătit un moment artistic savuros, în care juraţii au fost imitaţi într-o scenetă care a stârnit ropote de aplauze. Întregul moment va putea fi urmărit la „Next Star”, joi seara, de la 20:30, la Antena 1. Tot atunci, telespectatorii vor putea afla motivul pentru care Stelian a câştigat admiraţia juraţilor, dar şi a spectatorilor.