cu depozitare exclusiv în România
Compatibilitatea celulelor stem, folosite în tratarea unor boli precum leucemia şi alte afecţiuni maligne de sânge, poate ajunge până la 100% pentru copilul de la care sunt prelevate
Stem-Health Unirea anunţă lansarea primei bănci familiale de celule stem din sângele cordonului ombilical cu depozitare în Bucureşti, în cadrul celui mai mare centru de diagnostic şi tratament din ţară, CMU Băneasa. Noua bancă are o capacitate de stocare de 6.000 unităţi, urmând să ajungă la 10.000 până la sfârşitul anului.
“Atunci când ne referim la tratarea unor afecţiuni, folosind celule stem, trebuie să luăm în calcul două aspecte majore: Primul este legat de probabilitatea compatibilităţii mostrei prelevate care variază de la 100% pentru copilul de la care au fost prelevate până la 25% pentru fraţi. Procentajul de mai sus, poate scădea dramatic, atingând o compatibilitate de până la 1 la 750.000 în anumite cazuri, atunci când vorbim despre persoane neînrudite. Al doilea aspect este influenţat de durata procesului prin care celulele stem prelevate din cordonul ombilical ajung să fie prelucrate şi păstrate Cu cât acest interval este mai scurt, cu atât viabilitatea celulelor stem este mai mare. Avem marele avantaj de a fi în imediata vecinătate a maternităţii Regina Maria, a mai multor maternităţi din capitală şi la una din cele mai importante intrări în Bucureşti. Aceste două aspecte arată că soluţia ideală era deschiderea unei bănci de celule stem cu o capacitate suficientă pentru a asigura acest proces în întreaga Românie” declară Andreia Valter, Director General Stem-Health Unirea.
“Tehnologia şi know-how-ul folosite de către banca de celule stem provin de la New England Blood Cord (Statele Unite), una dintre cele mai apreciate insitituţii de acest fel la nivel mondial şi Stem-Health Grecia. Toţi biologii din laborator au facut stagii de instruire la banca afiliată din Grecia, Stem-Health Hellas. Aceste aspecte, alături de certificările naţionale şi internaţionale ale partenerilor noştri, sunt garanţii ale faptului că Stem-Health Unirea este cea mai modernă bancă de celule stem din România”, a adăugat dr. Andreia Valter, Director General Stem Health Unirea.
O altă noutate pe care Stem-Health Unirea o aduce pe piaţa locală, este opţiunea “Last-Minute Decision”, care oferă proaspetelor mămici, posibilitatea de a opta pentru prelevarea celulelor stem, chiar înainte de naştere. Pentru realizarea acestui lucru, Stem-Health a dotat o mare parte din maternităţile din Bucureşti cu kituri de prelevare. În cazul în care kitul respectiv nu este disponibil, acesta poate fi livrat în orice locaţie din capitală într-un interval de mai puţin de o oră.
Costul de prelevare, prelucrare şi păstrare pentru o perioadă de 20 de ani a celulelor stem, este de 1.600 de Euro cu posibilităţi diverse de plată pentru familiile interesate. Acestea pot oricând vizita banca de celule stem, personalul nostru specializat este disponibil pentru a oferi detalii şi a explica protocoalele de lucru şi nivelul de calitate oferit.
Despre Stem Health Unirea:
Stem-Health Unirea este cea mai modernă bancă de celule stem din România, fiind prima care oferă facilităţi de depozitare exclusiv în țară şi având o capacitate de stocare de 6.000 de unități de sânge din cordonul ombilical.
Parteneriatul între Centrul Medical Unirea și Hygeia Group, Stem-Health Unirea întrunește cele mai înalte standarde din domeniu, printr-un know-how furnizat de New England Cord Blood Bank, Stem-Health Unirea este certificată de Agenţia Naţională de Transplant din România şi va depune dosarul de acreditare internațională de către FACT-NetCord, organizație recunoscută la nivel global, care urmărește atingerea standardelor de calitate și siguranță în domeniu.
{mosloadposition user10}