Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

S-a lansat Redd’s Cranberry, prima bere cu aroma de merisoare din Romania

Ursus Breweries a lansat pe piața din România Redd’s Cranberry, prima bere cu aromă de merișoare din România. Cu un conținut de 4% alcool, suc de merișoare și aromă naturală, Redd’s Cranberry reprezintă o propunere atractivă de reinventare a berii, pentru mai multă savoare, prospețime și un gust perfect pentru targetul feminin.

Lansarea Redd’s Cranberry este promovată printr-o campanie de comunicare integrată, care include advertising (TV, outdoor, presa scrisă și internet), PR, activări online și BTL. Redd’s se adresează femeii moderne, active și mânate de curiozitate în tot ceea ce face. Pentru această femeie, Redd’s inovează în materie de bere și vine cu o propunere savuroasă: prima bere cu aromă de merișoare.

„Pentru femeile optimiste, active, care adoră să-și petreacă timpul liber cu prietenii și să descopere mereu lucruri noi, am lansat în România Redd’s Cranberry. Deși produsul este disponibil de puțin timp în magazine, reacțiile consumatoarelor sunt deja foarte entuziaste, ceea ce ne dă încredere că Redd’s Cranberry va fi berea perfectă pentru femei vara aceasta.” a declarat Gabriela Crețu, Global Brands Director Ursus Breweries.

Iar pentru că Redd’s Cranberry inspiră naturalețe, feminitate și energie, lansarea acesteia s-a făcut printr-un eveniment inedit, care a adus o explozie de culoare și vitalitate în universul urban cenușiu. Săptămâna trecută, în spații reprezentative din București, Iași, Cluj și Brașov au apărut 4 cutii mari și colorate, care invitau trecătorii să-și „răsplătească curiozitatea!”, printr-un mesaj plasat pe o latură a cutiei. Zeci de curioşi s-au adunat în jurul cutiilor apărute pe neașteptate în oraș, încercând să ghicească ce este înăuntru.

Campania de teasing a fost lansată pe 4 bloguri partenere din cele 4 orașe, cititorii acestora fiind încurajați să iși spună părerea despre ce se află ascuns în cutia colorată din orașul lor. Misterul a fost însă păstrat până sâmbătă seara, când pereții cutiilor au căzut spre încântarea celor prezenți, iar curiozitatea acestora a fost răsplătită printr-o surpriză: un moment exuberant de dans contemporan. Dansatorii, învăluiți în costume colorate, au fost explozia de culoare şi vitalitate ce a însuflețit spațiul urban. După reveal, momentele de dans s-au repetat la scurt timp și în alte puncte importante din orașe.

Prin aceste evenimente, Redd’s marchează totodată inițierea unui parteneriat cu Dancing Bucharest și susținerea Dancing City, un proiect video care propune reinterpretarea celor mai reprezentative zone urbane, prin dans și culoare.

Agențiile care au lucrat la lansarea acestei campanii sunt: Arsenoiaiei & Matăsel (strategie, creație), Pepper Communication (BTL), Kubis Interactive (digital), Media Investment (agenția de media) și The Practice (strategie, PR).

"Ne bucurăm mult că lucrăm pentru Redd’s întrucât credem foarte mult în branduri care au curajul să targeteze un grup țintă bine definit. Campania Redd’s Cranberry militează pentru estetic în comunicare, mai ales că vorbim despre un brand pentru femei. Este un exemplu în care comunicarea nu a mai trebuit să inventeze o promisiune întrucât punctul de diferențiere există în produs și atunci a fost suficient să-l dramatizam într-o poveste frumoasă." a declarat Răzvan Mătăşel , Partener, Arsenoiaiei & Mătășel.

Noul Redd’s Cranberry este prezent pe piață din luna iunie și va fi disponibil într-o ediție limitată, până în luna decembrie a acestui an. Redd’s Cranberry are distribuție națională și se poate găsi sub formă de sticle de 0,33l și doze de 0,5l.

Bucuresti, 20.06.2012

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.