Adus în România de către furnizorul de soluții pentru retail, Magister Software, și comercializat sub numele Mobility™ iData 95W, noul terminal pentru colectare mobilă de date este destinat utilizării în medii agresive specifice depozitelor, retailului modern sau în aer liber.
Dotat cu un procesor ARM Cortex A9 Dual Core la 1 GHz, un RETINA display de 3,5" cu rezoluția de 640 x 960 pixeli și cu sistemul de operare Android 4.0, Mobility™ iData 95W este pregătit pentru utilizarea în domenii diverse, precum retail, aprovizionare, distribuție, logistică, managementul depozitelor, aplicații guvernamentale și de utilitate publică. Rezistența la cădere de la 1,5 m și clasa de protecție IP65 garantează utilizarea terminalului în orice tip de mediu, atât în interior, cât și în aer liber.
Printre atributele noului computer mobil se mai numără suportul 2G/3G dual SIM, WIFI 802.11b/g/n, GPS și cititorul de coduri de bare 1D sau 2D Area Imager. Opțional se poate încorpora și un cititor/inscriptor RFID sau senzor IR. Toate acestea, alături de carcasa compactă și robustă, cu tastatură numerică de clasă industrială, fac din Mobility™ iData 95W o alegere de neratat în ceea ce privește raportul calitate/preț.
Pentru dezvoltatori sunt disponibile unelte de dezvoltare tipice: Android SDK, JDK, Eclipse, împreună cu un SDK-ul propriu opțional. Totodată, pentru o utilizare optimă în contextul enterprise căruia îi sunt destinate, terminalele Mobility™ iData 95W vor avea pre-instalată aplicația iScan, dezvoltată pentru integrarea ușoară a cititoarelor de coduri de bare sau RFID încorporate.
Noul computer mobil marchează un moment important în dezvoltarea uneltelor AIDC: introducerea pe scară largă a sistemului de operare Android™ pentru această categorie de dispozitive, dominată până acum de sistemul de operare Windows™ CE sau Windows™ Mobile. Adaptarea superioară a sistemului de operare Android™ la comunicațiile mobile moderne, precum și interfața multitouch integrată nativ, ce nu mai solicită utilizarea unui pen, reprezintă o garanție a adoptării sale în masă pentru aplicațiile din mediul enterprise.