Joi, 4 martie a.c., s-a lansat Magister Easy CheckOut – primul sistem self-checkout fabricat integral în România, cu dotări și funcționalități de ultimă generație, inspirat de nevoile și tendințele în continuă schimbare ale pieței. Magister ECO, cel mai nou produs din portofoliul companiei Magister – unul dintre principalii dezvoltatori de software și furnizori de soluții pentru retail din România, a fost prezentat în cadrul unui eveniment online live cu participanți din toată țara, comercianți și specialiști în retail.
În cadrul evenimentului de lansare, Mariana Niculae, Product Development Officer în cadrul Magister, a prezentat atât componentele noului echipament, cât și modalitatea de utilizare. Datorită structurii metalice robuste și a sistemului modular de montaj din aluminiu, ce încorporează un terminal PC all-in-one touchscreen de clasă industrială, sistemul se pretează pentru medii agresive de lucru. Aspectul panourilor superioare din inox satinat îl recomandă însă și pentru cele mai sofisticate magazine.
Echipamentul Magister Easy CheckOut include un cititor pentru coduri de bare bioptic, ce poate fi folosit și pentru cântărirea integrată a produselor. Cântarul de verificare a scanării produselor este unul de înaltă precizie, cu un platan de dimensiuni generoase ce admite o greutate maximă a coșului de 30 kg. Corpul central dispune de sistem de semnalizare casă liberă/casă ocupată cu iluminare LED în culorile verde sau roșu, iar pentru validarea produselor a căror comercializare către minori este interzisă, prezintă o coloană luminoasă cu semnalizare în roșu pentru validare. Cumpărăturile se pot achita cu cardul bancar sau cu criptomoneda (Bitcoin sau Ethereum).
Clienții interacționează cu sistemul ECO prin intermediul aplicației SmartCash POS versiunea Enterprise, care face parte din suita software SmartCash Retail Management System dezvoltată de companie.
Mai multe informații despre Magister Easy CheckOut sunt disponibile pe pagina https://eco.magister.ro.
„Magister Easy CheckOut este cel mai nou echipament din portofoliul nostru de produse și ne mândrim că putem oferi comercianților un sistem self-checkout fabricat în România cu tehnologie de top, la un preț extrem de accesibil. Astfel, continuăm misiunea cu care ne-am început activitatea acum aproape două decenii: aceea de a susține dezvoltarea și modernizarea comerțului tradițional, în avantajul retailerilor și al cumpărătorilor deopotrivă. Suntem încrezători că tot mai multe magazine vor integra echipamentele self-checkout ECO pentru a-și optimiza costurile de operare, fiindcă acesta este viitorul comerțului modern, iar noi suntem deja pregătiți să-l implementăm”, a declarat Dor Bujor Pădureanu, CEO Magister.