Lansarea colecției GAME OF THRONES X PANDORA cu 12 piese speciale este dedicată fanilor Pandora, fiind răspunsul brandului la cererea copleşitoare din partea clienţilor care sunt dornici de noi forme de exprimare pentru bijuteriile-poveste.
Disponibilă în magazine din 28 septembrie, colecţia aduce noi tehnici de realizare a bijuteriilor, toate creaţiile fiind inspirate din simbolismul iconic din faimoasa serie TV.
O colaborare oficială cu Warner Bros. Discovery Global Consumer Products, colecţia Game of Thrones x Pandora aduce la viaţă într-un mod creativ şi spectaculos atmosfera din popularul serial. Fiecare bijuterie din colecție spune propria poveste din seria temelor explorate de-a lungul seriei, invitând purtătorii să exprime un anumit punct de vedere prin alegerea făcută.
Directorii creativi Pandora, A. Filippo Ficarelli și Francesco Terzo au menţionat despre parteneriat: „Fiecare bijuterie din colecție spune o poveste și te readuce la un moment din serial sau la un personaj iubit. Pentru noi a fost important să reprezentăm simbolurile din serie. Poveștile din spatele lor te fac să te simți puternic, ca și cum orice ar fi posibil”.
O viziune comună prin design şi arta creării bijuteriilor
Lumea Game of Thrones este faimoasă pentru Marile ei Case, pentru familiile prezentate, dar şi pentru armura care le reprezintă, cu personaje unite printr-o identitate comună. Colecția explorează conceptul de bijuterii ca armură, cu elemente ale seriei transformate în creaţii purtabile, permițând fanilor să își exprime pasiunea pentru Game of Thrones, dar și propria identitate prin modul în care aleg să poarte bijuteriile.
Tehnicile de creare a noii colecţii reflectă în detaliu poveștile, texturile și peisajele din seria Game of Thrones. Explorând lumea vizuală a serialului, inspirația pentru noua colecţie vine din stilul clasic Pandora de prelucrare a argintului 925, cu ajutorul căruia au fost obţinute detaliile contrastante de pe noile bijuterii. Această tehnică stă la baza talismanului “Iron Throne”, care simbolizează jocul puterii din centrul poveștii seriei, contrapunctul fiind o piatră verde ce simbolizează smaraldul încrustat pe una dintre săbii.
Noile tehnici de creaţie, cum ar fi folosirea laserului, sunt esențiale pentru traducerea temelor cheie în bijuterii statement. Folosită pe clema unei brățări reprezentând Casa Targaryen și Casa Stark, această tehnică aduce împreună elementele contrastante de foc și gheață, cu lupul argintiu pe o parte și dragonul placat cu aur de 14k pe cealaltă. La acestea se adaugă textura specială de lanț încrustat, recent lansată de Pandora în 2023, pe care detaliile complicate prind viață ca niște solzi de dragon cu fiecare mişcare.
Talismanele “Dragon Egg“ și “Murano Dragon “, în două nuanţe, creează un clivaj al culorilor care simbolizează contrastul dintre binele și răul din lumea Game of Thrones.
Colecţia Game of Thrones x Pandora se lansează pe 28 septembrie 2023, în magazine şi online, membrii Pandora Club având acces early-bird.