Primul simulator virtual al Scuderiei Ferrari pentru un turneu internaţional pe internet
Disponibil pentru descărcare de pe: www.ferrarivirtualacademy.com
Primul simulator virtual Ferrari online, Academia Virtuală Ferrari, a fost lansat în prezenţa piloţilor Scuderia Ferrari cu ocazia Grand Prix-ului Italiei.
Simulatorul virtual, dezvoltat în colaborare cu Fernando Alonso, Felipe Massa şi Giancarlo Fisichella precum şi cu inginerii de la Maranello, permite utilizatorilor să experimenteze virtual toate senzaţiile pe care le ai atunci când conduci o maşină de curse F10. Acesta permite fanilor din întreaga lume să concureze între ei pe circuitul de la Fiorano, pentru prima versiune şi, ulterior, pe Mugello şi Nürburgring. Academia Virtuală Ferrari este singurul simulator virtual pentru PC-uri care reproduce fidel F10, maşina de curse care participă la Campionatul mondial de Formula 1.
Provocarea Academei Virtuale a fost de a crea o versiune a simulatorului folosit pentru antrenamente de către piloţii Scuderiei Ferrari şi care să poată fi aplicată de către orice utilizator pe propriul computer. Au fost reproduse, pornind de la o analiză a datelor reale ale maşinii, efectele aerodinamice, caracteristicile pneurilor şi comportamentul ansamblului sasiu-suspensie şi al motorului precum şi toate elementele de transmisie. Munca depusă de echipa de dezvoltare compusă din 15 experţi, a cumulat un total de 12.000 ore, utilizându-se tehnologia grafică 3D şi de prelucrare a datelor, aceasta fiind folosită pentru prima dată pe un produs de acest tip. Echipa a fost asistată de aceeaşi piloţi ai Ferrari, care au testat personal simulatorul în scopul de a optimiza performanţele acestuia. Simulatorul reproduce fidel cabina de pilotaj şi volanul unui F10, arătând astfel toate comenzile şi funcţionalitatea maşinii.
Prin studierea filmărilor video făcute de piloţi şi datorită camerei care a fost montată pe casca de protecţie, se redau într-un mod realist tensiunile de pe pistă şi forţele G care acţionează asupra şoferului. Această abordare particulară a fost reprodusă pentru a recrea solicitarile la care muşchii gâtului sunt supuşi atunci când se conduce o maşină de Formula 1.
Modelarea dinamică a maşinii a fost urmată de o comparaţie a datelor telemetrice reale şi virtuale ale F10 pe circuite, care au fost reproduse prin scanare cu laser, pentru a se asigura că acestea corespund. Analiza tururilor simulate, tur după tur, a permis intervenţii direcţionate pentru a rafina comportamentul dinamic şi pentru a obţine o experienţă de conducere şi răspuns la comenzi cu cel mai mare grad de realism şi fidelitate. Acest lucru a fost, de asemenea, posibil şi datorită fizicii motorului, care, lucrând la o frecvenţă de 1000 Hz, calculează toate forţele care acţionează asupra maşinii in fiecare milisecundă precum şi efectul lor asupra cursei.
Fiecare concurent va putea să înregistreze online propriul lui timp şi să ia parte la un turneu internaţional care va oferi drept premii produse Ferrari, în fiecare săptămână. La sfârşitul turneului, conform regulamentului concursului, primii 5 clasaţi cu cel mai rapid timp, vor câştiga o excursie la Maranello, inima Ferrari. Ei vor trece prin porţile de la Fiorano şi vor lua parte cursul de pilotaj al Academiei Ferrari susţinut de profesorii specialişti de la Departamentul de curse.
Simulatorul poate fi achiziţionat online de pe site-ul www.ferrarivirtualacademy.com, la un preţ de 14.90 euro pentru prima versiune, circuitul Fiorano, şi 9.90 euro pentru următoarele versiuni cu circuitele de la Mugello şi Nürburgring.
Cerinţe minime de compatibilitate:
– Sistem de operare: Windows XP, Vista, Windows 7 32/64-bit
– Procesor: XP: 1.8 GHz sau mai mare; Vista / 7: 2.4 GHz sau mai mare
– Memorie: XP: 1 GB; Vista / 7: 2 GB
– Placă video: GeForce 6800 GT sau mai mare * / ATI 9800 PRO * sau mai mare
– Spaţiu pe disc: 1 GB
– DirectX: DirectX 9.0c
– Conexiune internet: modem / ADSL
– Intrare: tastatură, mouse, joypad, joystick-ul, volan / pedale, configurare a controlorilor de mai multe axe cu cel puţin 2 analogice
– Compatibil cu: Nvidia 3D Vision; Track IR consolidată; Matrox TripleHead2Go
Bucuresti, 13.09.2010
{mosloadposition user9}