Duminică, 6 mai, s-a încheiat GAUDEAMUS Timişoara, ediţia 2012, eveniment cultural-expoziţional organizat de Radio România, prin echipa GAUDEAMUS, în parteneriat cu studioul teritorial Radio România Timişoara. Ajuns la ediţia a VIII-a în acest an, Târgul a adus un record în privinţa suprafeţei expoziţionale (800 mp) şi a numărului de expozanţi (65), cuprinzând cele mai importante edituri din România, dar şi prestigioase edituri străine reprezentate prin agenţii de distribuţie de carte, instituţii culturale şi de învăţământ.
Potrivit monitorizării realizate cu sprijinul Departamentului de Sociologie, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, Universitatea de Vest din Timişoara, pe parcursul celor 5 zile, Târgul GAUDEAMUS a înregistrat un număr de circa 14.000 de vizitatori.
Ceremonia de decernare a Premiilor GAUDEAMUS a avut loc duminică, 6 mai, în prezenţa preşedintelui de onoare, Gheorghe Ciuhandu, primarul Municipiului Timişoara şi a gazdelor evenimentului, Mihai Anghel, redactor-şef Radio România Timişoara şi Vladimir Epstein, director executiv al Târgurilor GAUDEAMUS. Au fost acordate următoarele premii:
*Trofeele GAUDEAMUS (prin Votul Publicului): locul I: Editura Nemira, locul II: Editura Humanitas, locul III: Editura RAO;
*Trofeele Presei (prin Votului Publicului): secţiunea TV: Analog TV, secţiunea presă scrisă: săptămânalul Agenda, secţiunea online: portalul www.tion.ro. La secţiunea radio, toate voturile publicului au mers către Radio România Timişoara, care, fiind co-organizator al Târgului, nu intră în competiţie pentru acordarea Trofeului Presei la secţiunea radio;
*Premiul Educaţia: Universitatea de Vest din Timişoara;
*Premiul Miss Lectura: domnişoara Sandra Costea, studentă în anul III la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.
Premiile acordate prin Votul Publicului au fost stabilite pe baza chestionarelor realizate în rândul publicului de Departamentul de Sociologie, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, Universitatea de Vest din Timişoara.
În premieră în acest an, GAUDEAMUS Timişoara a prezentat expoziţia de fotografie Istoria imaginară a cărţii şi a scrisului, o abordare originală a Cărţii şi a imaginarului livresc în lumea contemporană. Reunind 30 de fotografii semnate de fotograful francez Jean Marc Godès, expoziţia s-a bucurat de aprecierea atât a publicului vizitator, cât şi a profesioniştilor imaginii, artişti, fotografi sau graficieni. De la inaugurarea ei cu prilejul Târgului Internaţional GAUDEAMUS în noiembrie 2011, expoziţia a devenit o secţiune permanentă a Târgurilor GAUDEAMUS.
Ediţia a VIII-a a Târgului a găzduit etapa zonală, intitulată Lectura… la doi paşi!, a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, organizat de Radio România, în parteneriat cu studioul teritorial Radio România Timişoara şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. Un adevărat maraton de cultură, creativitate, comunicare şi radiogenie, concursul a reunit 10 participanţi din colegii naţionale şi licee din Timişoara şi Lugoj. Pe parcursul a aproape 4 ore, cât a durat competiţia, liceenii au susţinut mai multe probe de lectură expresivă, monolog argumentativ, scriere creativă şi dezbatere pe marginea unui fragment de text, sub atenta observaţie a unui juriu format din profesori şi inspectori de specialitate.
Câştigătorii Concursului au fost:
locul I: Snejana Ung, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Timişoara
locul II: Iulia Bejenar, Colegiul Naţional „C. D. Loga”, Timişoara
locul III: Lavinia Costelaş, Liceul Teologic Baptist, Timişoara.
Câştigătoarea locului I va participa la finala Concursului, care va avea loc în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, 21-25 noiembrie, Bucureşti. Elevii câştigători au fost premiaţi de sponsorii Concursului, Librăria „Cartea de nisip” din Timişoara şi Editura Niculescu. Evenimentul a fost coordonat şi moderat de Simona Stoiţa, realizator Radio România Timişoara.
Sâmbătă, 5 mai, olimpicii timişoreni au fost invitaţii speciali ai Târgului. Lansat în 2011, proiectul Invitaţi de nota 10: Olimpicii României îşi propune să aducă în prim-plan competitivitatea şi performanţele învăţământului românesc, într-un moment de confuzie a valorilor în sistemul educaţional din România. Invitaţii de nota 10 ai Târgului GAUDEAMUS Timişoara au fost aşasar 5 elevi timişoreni medaliaţi la olimpiadele internaţionale: Klaus Ludescher, medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional C. D. Loga (îndrumător: prof. Ana-Roza Hittner), Adrian Ionică şi Mihai Ionică, medalie de bronz la Concursul Internaţional de Informatică Infomatrix, elevi în clasa a XII-a, Colegiul Naţional C. D. Loga (îndrumător: prof. Bogdan Ivanovici), Alin Vasile Andronicesei şi Florin Farcaş, locul III la Concursul „Smart Kids”, elevi în clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Iris” (îndrumător: prof. Veronica Bacoş). Au oferit cărţi pentru premierea olimpicilor editurile Nemira, All, Taida, Adevărul, Meteor Press, Pro Editură şi Tipografie, Corint, Curtea Veche, Hasefer, Univers Enciclopedic Gold.
Campania de donaţii „Cărţile se întorc acasă”, derulată în parteneriat cu Radio România Timişoara, a înregistrat un număr record de 3000 de volume donate de publicul vizitator şi de Editura Hasefer. Fondul de carte colectat în urma donaţiilor a fost direcţionat către 5 biblioteci publice rurale din judeţele Timişoara şi Arad: Beba Veche, Felnac, Peregu Mare, Livada, Dudeştii Noi şi Becicherecu Mic. Radio Timişoara va continua campania de donaţie de carte şi îşi propune ca până la finalul anului numărul de cărţi donate să depăşească 6000.
În acest an, GAUDEAMUS Timişoara s-a alăturat campaniei de donaţie de carte pentru copii „Ai în plus o carte, dă-o mai departe!”, iniţiată de Fundaţia Noua Generaţie. Au contribuit cu donaţie de carte în acest proiect vizitatorii Târgului şi editurile Girasol, PRO Editură şi Tipografie, Gama, ErcPress şi Editura Didactică şi Pedagogică.
Târgul GAUDEAMUS Timişoara este un eveniment cultural-expoziţional organizat de Radio România şi susţinut de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara.
Parteneri: Teatrul Naţional Timişoara, Departamentul de Sociologie, Facultatea de Sociologie şi Psihologie (Universitatea de Vest din Timişoara), Fundaţia „Noi Citim”, Fundaţia Noua Generaţie.
Partener media: Şapte Seri.
Sponsori: Librăria „Cartea de nisip”, Editura Niculescu, Salonul de coafură şi cosmetică ZICA, SC Aviblan SRL, SONIMPEX – producătorul magiunului Topoloveni.
Pentru informaţii suplimentare despre această ediţie a Târgului, vă rugăm să consultaţi pagina web a Târgului GAUDEAMUS, www.gaudeamus.ro, sau să vă adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS. Persoană de contact: Irina Ungureanu, telefon: 0749 123 910, e-mail: office@gaudeamus.ro.