Echipa veselă de la matinalul Antenei 1, „Neatza cu Răzvan şi Dani”, şi-a mărit familia cu încă un membru în această dimineaţă. După o săptămână întreagă de casting, după ce pretendentele la titlul de „Regina Horoscopului” au trecut prin cele mai grele şi tensionate teste, s-a ales horoscopista care a intrat în povestea celor de la „Neatza”.
Silvia Pohrib este numele ei. Are 20 de ani şi este pentru prima dată în postura de prezentatoare. Cu toate că nu are experienţă în televiziune, Silvia a ştiut cum să-i impresioneze pe cei din echipă, dovadă fiind căldura şi încrederea cu care au primit-o în marea familie: „Mulţumesc pentru susţinere. Sunt foarte fericită că am ajuns aici. Este o mândrie să fiu parte din aceasta echipă şi sper să vă încânt”, mărturiseşte Silvia.
Nu a durat mult şi băieţii au şi pus-o la treabă pe noua colegă pentru a le spune telespectatorilor ce le rezervă astrele în noul început de săptămână. Telespectatorii care vor deschide televizoarele de luni până vineri la ora 8:00, la Antena 1, vor putea începe ziua în cel mai optimist mod, cu echipa de la „Neatza cu Răzvan şi Dani”, urmărind, totodată, horoscopul zilei prezentat de Silvia Pohrib.