Toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene s-au angajat să pună în aplicare un set de recomandări propuse de Comisia Europeană pentru a intensifica integrarea economică și socială a comunităților de romi. Recomandarea Consiliului a fost adoptată în unanimitate de miniștrii reuniți în cadrul Consiliului la mai puțin de șase luni de la prezentarea propunerii de către Comisie (IP/13/607, MEMO/13/610). Prin adoptarea acestei recomandări, care este primul instrument juridic adoptat vreodată de UE pentru integrarea romilor, statele membre se angajează să ia măsuri specifice pentru a reduce decalajele dintre romi și restul populației.
„Acordul de azi este un semnal puternic arătând că statele membre sunt dispuse să abordeze direct sarcina dificilă a integrării romilor. Miniștrii și-au exprimat angajamentul unanim de a îmbunătăți practic situația comunităților de romi”, a declarat vicepreședinta Viviane Reding, comisarul UE pentru justiție. „Instrumentele principale de integrare a romilor se află acum în mâinile statelor membre și este important ca vorbele să fie transpuse în fapte. Nu vom ezita să le reamintim țărilor UE angajamentele asumate și ne vom asigura că le vor respecta.”
„Adoptarea recomandării demonstrează în mod clar angajamentul comun al statelor membre de a spori investițiile în capitalul uman și eficacitatea acestora pentru a îmbunătăți condițiile de trai ale populației de etnie romă din întreaga Europă”, a declarat László Andor, comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune. „Nu ne putem permite să îi dezamăgim. Este necesar ca statele membre să aloce fonduri europene substanțiale în perioada 2014-2020, precum și fonduri naționale, pentru a ajuta comunitățile rome să își valorifice pe deplin potențialul, și, de asemenea, să demonstreze voință politică la toate nivelurile pentru a asigura cheltuirea judicioasă a fondurilor.”
Recomandarea Consiliului cu privire la măsurile de integrare efectivă a romilor în statele membre conține orientări specifice pentru a ajuta statele membre să își intensifice și să își accelereze eforturile. Aceasta recomandă statelor membre să ia măsuri specifice pentru a reduce decalajele dintre romi și restul populației. Recomandarea consolidează Cadrul UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor convenit în 2011 de toate statele membre (IP/11/789), stabilind condițiile unei integrări efective a populației de etnie romă din statele membre.
Bazându-se pe rapoartele Comisiei referitoare la situația romilor din ultimii ani, recomandarea se axează pe cele patru domenii în care liderii UE au stabilit obiective comune pentru integrarea romilor în Cadrul UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor: accesul la educație, la locuri de muncă, la servicii de sănătate și la locuințe. Pentru realizarea acțiunilor vizate, în recomandare se solicită statelor membre să aloce pentru integrarea romilor nu numai fonduri ale UE, ci și fonduri naționale și din sectorul terțiar – un factor-cheie identificat de Comisie în evaluarea sa de anul trecut a strategiilor naționale ale statelor membre (IP/12/499).
În plus, recomandarea oferă statelor membre orientări privind politici transversale pentru integrarea romilor, cum ar fi asigurarea implementării strategiilor la nivel local, asigurarea respectării normelor împotriva discriminării, aplicarea unei strategii de investiții sociale, asigurarea protecției copiilor și femeilor de etnie romă și identificarea de soluții pentru reducerea sărăciei.
Etapele următoare
Deși recomandarea nu are caracter juridic obligatoriu, statele membre ar trebui acum să pună în practică măsuri concrete pentru a îmbunătăți situația populației de etnie romă. Potrivit unui raport privind progresele înregistrate publicat de Comisie în luna iunie, statele membre trebuie să îmbunătățească punerea în aplicare a strategiilor lor naționale de integrare a romilor în conformitate cu Cadrul UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor (a se vedea fișele de informare pentru fiecare țară). În primăvara anului 2014, Comisia va elabora un nou raport referitor la progresele înregistrate de statele membre.
Deși, oficial, nu este obligat să voteze în acest caz, Parlamentul European a sprijinit, la rândul său, Recomandarea Consiliului, în urma unui vot exprimat la 5 decembrie în cadrul Comisiei pentru libertăți civile (LIBE). Comisia a adoptat un proiect de rezoluție referitoare la progresele în materie de punere în aplicare a strategiilor naționale de integrare a romilor, în care s-a subliniat rolul autorităților locale și regionale în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor privind romii, precum și importanța alocării unor resurse financiare adecvate pentru politicile de integrare a romilor. Se preconizează ca rezoluția să fie adoptată în plen de Parlamentul European la începutul anului 2014.
În ceea ce o privește, Comisia va continua să evalueze, în propriile rapoarte intermediare din primăvara fiecărui an, progresele înregistrate. De asemenea, constatările vor reprezenta o contribuție la procesul semestrului european pentru coordonarea politicilor economice. În exercițiul din mai 2013, pe baza propunerii Comisiei, în cadrul semestrului european, Consiliul a adresat recomandări specifice cu privire la aspecte legate de romi unui număr de cinci state membre (Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, România, Slovacia). În aceste recomandări specifice fiecărei țări se solicita celor cinci state membre să asigure punerea în aplicare a strategiilor lor naționale de integrare a romilor și să integreze măsuri specifice referitoare la romi în politicile orizontale relevante. Ciclul anual al semestrului european garantează că integrarea romilor rămâne în mod ferm și constant pe agenda UE.
Pentru a obține rezultate tangibile și durabile pe teren, începând din 2014, ar trebui asigurate alocările bugetare din resurse naționale și europene. Fondurile structurale ale UE, în special Fondul social european, vor rămâne o pârghie financiară importantă pentru sprijinirea integrării romilor. Pentru perioada financiară următoare, Comisia a propus ca integrarea comunităților marginalizate, printre care se numără și romii, să devină o prioritate specifică de investiții. În acest context, au fost propuse condiții ex ante specifice pentru a garanta că sprijinul UE este inclus într-o strategie cuprinzătoare de integrare a romilor. Pentru a asigura disponibilitatea resurselor financiare corespunzătoare, statele membre trebuie să aloce integrării sociale cel puțin 20 % din creditele care le sunt alocate din Fondul social european.
Context
Integrarea romilor nu este doar o obligație morală, ci este și în interesul statelor membre, în special al statelor în care minoritatea de etnie romă este numeroasă. Romii reprezintă o parte tot mai importantă și mai mare din populația de vârstă școlară și din forța de muncă viitoare. Politicile eficiente de activare a forței de muncă și serviciile de sprijin individualizate și accesibile pentru romii care caută un loc de muncă sunt esențiale pentru a permite populației de etnie romă să își valorifice capitalul uman și să participe activ la viața economică și socială.
În raportul din 2013, Comisia Europeană a făcut apel la statele membre ale UE să pună în aplicare propriile strategii naționale menite să îmbunătățească integrarea economică și socială a romilor în Europa. Statele membre au elaborat aceste planuri ca răspuns la Cadrul UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor, adoptat de Comisie la 5 aprilie 2011 (a se vedea IP/11/400, MEMO/11/216) și aprobat de liderii UE în iunie 2011 (IP/11/789).
Statele membre pot utiliza fondurile structurale ale UE pentru a finanța proiecte de integrare socială, inclusiv pentru a îmbunătăți integrarea romilor în domenii precum educația, ocuparea forței de muncă, locuințele și sănătatea. În perioada 2007-2013, suma globală pusă la dispoziție pentru proiecte de integrare socială a fost de circa 26,5 miliarde EUR. Statele membre sunt responsabile de gestionarea acestor fonduri, inclusiv de selectarea proiectelor specifice. O mare parte din fonduri sunt alocate proiectelor care vizează toate grupurile excluse din punct de vedere social, nefiind rezervate neapărat pentru comunitățile de romi. Pentru a asigura realizarea unor proiecte mai eficace și mai bine orientate, Comisia a solicitat statelor membre să înființeze puncte de contact naționale care să ajute la planificarea utilizării fondurilor destinate romilor în statele membre, implicând și autoritățile locale și regionale.
Pagini Utile
-
Propunerea de recomandare a Consiliului prezentată de Comisie
-
Pagina de internet a dnei Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei și comisarul UE pentru justiție
-
O puteți urmări pe dna vicepreședinte pe Twitter
-
Puteți urmări DG Justiție pe Twitter
-
Pagina de internet a comisarului László Andor
-
Abonați-vă la buletinul electronic de informații gratuit al Comisiei Europene privindocuparea forței de muncă, afacerile sociale și incluziunea