Avocata Ruxandra PASCAL a devenit de la 1 mai Senior Manager al Casei de Avocatură BENCLINOV & ASOCIAŢII (B&A), aceasta fiind promovată pe noua poziţie graţie expertizei sale în drept procesual civil, drept comercial şi în arbitraj comercial, dar şi datorită rezultatelor profesionale deosebite pe care le-a obţinut în cadrul companiei, precum şi aptitudinilor sale de manager.
În prezent, Ruxandra Pascal coordonează Departamentul de Arbitraj si Litigii al Casei de Avocatură BENCLINOV & ASOCIAŢII.
„Era un parcurs firesc într-o carieră abordată cu seriozitate şi dedicaţie. Suntem caracterizaţi de o viziune amplă: Profesionalism şi Performanţă pentru Progres şi Prosperitate. Respectul faţă de clienţi si parteneri se reflectă nu numai în calitatea serviciilor pe care le oferim, ci şi în modul în care alegem să evoluăm şi să ne dezvoltăm ca avocaţi şi ca oameni,” a declarat Constantin Benclinov, Partener fondator B&A.
Ruxandra Pascal a absolvit Universitatea Europeană C.I Dragan din Braşov şi este licenţiata a Universităţii Bucureşti din 2002 şi activeaza de 5 ani în Baroul Bucureşti.
Având o experienţa semnificativă în rezolvarea cazurilor cu un grad ridicat de dificultate, Ruxandra Pascal este specializată în dreptul procesul civil şi arbitraj, în proceduri de restructurare şi insolvenţă, dar şi în drept contractual şi comercial.
„Rolul nostru nu este numai de a identifica – în detaliu – problemele, ci şi acela de a lucra de o manieră care să permită identificarea unor soluţii practice şi performante pentru siguranţa business-ului clienţilor noştri. În acest sens, pentru 2011 avem un obiectiv extrem de ambiţios: până la finele anului, ne dorim să consolidăm echipa de parteneri cu încă doi noi membri, fie prin promovarea unor avocaţi din cadrul Societăţii noastre, fie prin cooptarea unor profesionişti externi care să asigure extinderea serviciilor pe care le oferim clienţilor noştri. Politica noastră a fost şi este bazată pe pregătirea continuă a echipei şi a asigurării unui mediu propice de dezvoltare în carieră, îmbinată armonios şi eficient cu atragerea de noi talente,” a subliniat Constantin Benclinov.