Ponderea exporturilor companiei a crescut cu peste 10% comparativ cu 2009
București, 10 decembrie 2010 – Ruukki România, parte a grupului finlandez Ratauruukki, a atins un nivel al exporturilor de 40% din producția totală a fabricii de la Bolintin Deal. Principalele piețe de desfacere pentru companie sunt Bulgaria și Ungaria, țări în care sunt vândute 35%, respectiv 22% din produsele fabricate în România care merg la export.
Alte piețe pentru care Ruukki livrează produse fabricate la Bolentin Deal sunt Cehia și Slovacia cu 17%, respectiv 11% din exporturi. Restul de 15% vizează piețe ca Rusia, Slovenia, Polonia sau Finlanda. Compania exportă către aceste țări structuri metalice, panouri termoizolante și profile de fațade.
“Anul trecut am realizat o creștere în volum de 10%. Pentru anul în curs am păstrat o ţintă de creştere similară. Majorarea exporturilor reprezintă una dintre soluțiile adoptate în acest sens”, declară Marian Pîrvu, Vicepreședintele Ruukki Construction România și Bulgaria. „Producem local şi generăm exporturi de produse realizate în România iar aceasta, într-o anumită măsură desigur, poate constitui pe termen lung un factor pozitiv în ceea ce priveşte indicatori precum deficitul bugetar sau chiar percepţia României ca şi ţară producătoare de materiale de construcţii”.
La începutul anului trecut Ruukki a implementat un program de eficientizare a costurilor fixe și de creștere a ratei de profitabilitate, denumit BOOST. Unul dintre elementele cheie ale acestui program a constat în transferarea utilajelor din fabricile din Ungaria și Cehia în cadrul unității de la Bolintin Deal. Această măsură a dus la creșterea capacității centrului de producție local cu 20%. Programul BOOST, dezvoltat de companie, a permis realizarea unor economii de 60 de milioane EUR în primul an, urmând ca până la sfârșitul anului 2010 reducerea de costuri să atingă valoarea de 150 de milioane EUR. Prin lansarea acestui program România a devenit esenţială pentru activitatea grupului, producţia concentrându-se cu precădere în patru ţări: România, Finlanda (ţara de origine), Polonia și Rusia.
Pentru construcția fabricii de la Bolintin Deal Ruukki a achiziționat un teren de cinci hectare. În acest moment fabrica ocupă o suprafață de trei hectare, existând posibilitatea extinderii producției în viitor. Investiția în construcția fabricii a fost de 35 de milioane EUR, aceasta fiind cea mai mare investiție greenfield pe care grupul a realizat-o în afara Finlandei. Ruukki România are în prezent 230 de angajați.
Fabrica locală este desfășurată pe trei secții de producție: profilare, structuri metalice și panouri tip sandwich. Structurile metalice, panourile și profilele poartă marcajul CE, fiind aliniate la normele europene de calitate a producției.
Compania a mizat pe exportul de panouri sandwich, linia de producție din România fiind una dintre cele mai tehnologizate. Pregătirile pentru lansarea acestei secții au durat cel mai mult deoarece a fost nevoie de o calibrare atentă a mașinilor. Panourile PIR produse de Ruukki au o rezistență superioară la foc, fiind nevoie de 60 de minute de expunere până când acestea cedează.
Capacitățile de producție din fabrica de la Bolintin Deal au crescut în 2009 comparativ cu anul precedent.
Capacitatea de producție pentru panouri termoizolante este de 1,8 milioane metri pătrați pe an. Panourile termoizolante sunt disponibile în două tipuri: umplute cu spumă poliuretanică sau cu vată minerală.
În ceea ce privește structurile metalice, capacitatea de producție este de 120.000 de tone pe an. Ruukki realizează structuri metalice de toate tipurile, atât din aliaje clasice cât și din oțeluri speciale. Structurile realizate din oțeluri create special de Ruukki au o greutate cu 25% mai mică raportată la produsele din oțel standard.
Capacitatea de profilare este de 1,2 milioane de metri liniari pe an. La Bolintin Deal se fabrică profile trapezoidale cu cută mică, profile autoportante, profile pentru acoperișuri din tablă tip țiglă și accesorii metalice pentru acoperișuri și fațade. Oțelul utilizat este produs în cadrul grupului Rautaruukki.
{mosloadposition user9}