Sâmbătă, 31 ianuarie, de la ora 19.00, la TVR 2 şi TVR HD
Ediţia din această săptămână este marcată de apariţia a două noi rubrici ale emisiunii prezentate de Liana Stanciu.
Prima dintre ele, DocuBlitz, porneşte de la ideea că filmul documentar este specia cultă a jurnalisticii.
Aşa că, în fiecare săptămână, Sorin Faur ne va recomanda câte un documentar – o bună alternativă la divertismentul facil.
Cea de-a doua nouă rubrică a emisiunii se numeşte Cultura youtube şi se axează pe incredibilul univers pe care ni-l oferă, de peste 10 ani, aceasta bancă digitală de imagini.
Tot în această ediţie, la „Arte, carte şi capricii” va fi prezentat un proiect ambiţios. Este vorba despre un scurt metraj realizat de Armine Vosganian care a abordat un subiect din istoria recentă: mineriadele din iunie 1990. Scenariul a fost inspirat din nuvela “Legătura de leuştean” scrisă de Varujan Vosganian, tatăl tinerei regizoare, iar coloana sonoră a fost compusă de mama sa, Mihaela.
Şi chiar dacă pare surprinzător, un subiect al acestei ediţii de „Arte, carte şi capricii”
se adresează numai celor curajoşi. Pentru că este nevoie de sânge rece pentru cei care trec pragul expoziţiei de la Palatul Şuţu din Bucureşti – pentru a urmări o istorie a tatuajului în imagini, desene şi fotografii, majoritatea obiectelor aparţiând fondului creat de ilustrul savant român Nicolae Minovici.
În ediţia din 31 ianuarie, Liana Stanciu porneşte pe urmele celor care, de 7 ani încoace, urmează cursurile unei academii alternative – deschisă tuturor, dar mai ales tinerilor. Cei dornici de cultură găsesc aici cursuri cu teme inedite, lectori fiind personalităţi ale vieţii culturale româneşti. Toate acestea se petrec în cadrul Fundaţiei Calea Victoriei iar Liana va discuta pe acest subiect cu două invitate speciale: istoricul Georgeta Filitti şi iniţiatoarea acestui proiect, doamna Sandra Ecobescu
Şi pentru că mai sunt doar trei săptămâni până la Premiile Oscar (în 21 februarie), la „Arte, carte şi capricii” se vor prezenta două dintre producţiile considerate de critici cu şanse mari să câştige titlul de “cel mai bun film” al anului 2015 şi “cel mai bun actor în rol principal” . Care sunt acestea, urmează să aflaţi urmărind ediţia din această săptămână a emisiunii „Arte, carte şi capricii”.