La începutul lunii august 2011, editura Curtea Veche a publicat o selecţie a povestirilor semnate, de-a lungul timpului, de Răzvan Petrescu. Volumul “Rubato” cuprinde 14 proze scurte, dintre care una publicată în premieră. Cartea este o încântare atât pentru împătimiţii genului, cât şi pentru cei ce vor să descopere acum stilul inconfundabil al unuia dintre cei mai valoroşi scriitori români de proză scurtă de la ora actuală.
Se poate spune că proza scurtă a lui Răzvan Petrescu se aseamănă cu o vizită într-un parc de distracţii: nu ştii la ce să te aştepţi citind următoarea istorisire. Faptul că povestirile lui sunt scurte nu reprezintă în niciun caz vreo îngrădire în ceea ce priveşte desfăşurarea acţiunii, căci la sfârşitul lecturii întregului volum „Rubato” cititorul va constata că toate prozele se leagă între ele. Fiecare imagine din volum poate fi transpusă într-un imens colaj realizat cu mult umor şi o nesfârşită ironie, iar uneori chiar autoironie.
Cartea reprezintă o selecţie din prozele scurte ale autorului, apărute de-a lungul timpului în “Grădina de vară” (Cartea Românească, 1989, premiul Fundaţiei „Liviu Rebreanu”), “Eclipsa” (All, 1993, premiul oraşului Târgovişte pentru cea mai bună carte de proză a anului), “Într-o după-amiază de vineri” (Cartea Românească, 1997, premiul Cartea Anului la Salonul Naţional de Carte de la Cluj, premiul ASPRO pentru cea mai bună carte a anului şi premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), “Mici schimbări de atitudine” (antologie publicată la Editura Allfa în 2003, tradusă în trei ţări). Prozele scurte ce alcătuiesc ediţia actuală au fost revizuite de autor, care a adăugat la final povestirea “Jaf armat”, publicată pentru prima dată într-un volum.
Dintre cele 14 proze scurte incluse în volum, amintim „Mici schimbări de atitudine”, unde umorul negru dus până la extrem atinge absurdul, iar de multe ori acţiunea are o viziune suprarealistă, fapt ce conferă un aer modernist şi original. Cititorul e captivat de umorul debordant din „Fotografii de nuntă” şi de romantismul înduioşător din „Scrisoare de octombrie”. Originalitatea şi prospeţimea cărţii vine şi din nenumăratele faţete din scrierea autorului, despre care Alex Ştefănescu spune că este „un concert de jazz din cuvinte”.
Răzvan Petrescu, descris de Marius Chivu ca “maestrul din umbră al literaturii române scurte”, este eseist, prozator, dramaturg. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1982 şi a profesat timp de opt ani, după care s-a dedicat muncii de redactor, lucrând la revistele “Cuvîntul” şi “Amfiteatru”, apoi la Editura Litera şi Editura Allfa. Din 2004 pînă în prezent este redactor la Editura Curtea Veche. Alături de cărţile menţionate mai sus, autorul a publicat volumele “Farsa” (Editura Unitext, 1994, premiul UNITER pentru cea mai bună piesă de teatru a anului), “Primăvara la bufet” (Editura Expansion, 1995, Marele Premiu la Concursul Naţional de Dramaturgie „Camil Petrescu” ediţia I şi premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor), “Foxtrot XX” (jurnal şi publicistică, Cartea Românească 2008, premiul pentru proză pe anul 2008, acordat de Radio România Cultural; inclus în 4 antologii de proză scurtă, manualul de limba şi literatura română pentru clasa a X-a editat de Editurile Univers, Paralela 45 şi Rosetti).
Volumul poate fi găsit cu preţul de 24 de lei în librării, iar de pe site-ul www.curteaveche.ro poate fi achiziţionat cu un discount de 15% (20 de lei).
Parteneri media: Observator cultural, Şapte Seri, Accent Cultural, Radio France Internationale.